Cum să fim calmi într-o lume zbuciumată

„Viața îi rotundă, s-ar zice, ca pământul. Mergi, mergi, te trezești în același punct uneori. Doar că ai riduri și amintiri.” – Octavian Paler.

Se spune că vindecarea unui om nu vine întotdeauna din medicație, ci, de cele mai multe ori, din pacea inimii și a minții, din acea liniște interioară a sufletului pe care nu o poate prescrie niciun medic. Într-o lume grăbită, zgomotoasă, în care veștile rele circulă mai repede decât cele bune, calmul a devenit aproape un act de curaj.
Dar cum să ne păstrăm acel echilibru și acea verticalitate, de vreme ce viața este un zbucium continuu, un labirint în care ne rătăcim uneori fără hartă și fără repere? Atunci când lucrurile sunt periclitate de intemperiile sorții și o iau razna, rămânem adesea singuri în fața dilemei: ce e de făcut?
Unii, mai încercați de carențele existenței prozaice, susțin că adevărata forță a omului nu se măsoară în reușite vizibile, ci în capacitatea de a-și păstra umanitatea atunci când totul pare pierdut. Adevărul este că liniștea nu vine din absența problemelor, ci din felul în care alegem să le privim. Putem transforma fiecare obstacol într-o lecție sau într-o povară, iar diferența o face atitudinea noastră.
„Adevăratele comori ale unui om se află în sufletul său. Sunt toate sentimentele frumoase, forța cu care se ridică ori de câte ori viața îl îngenunchează, spiritul liber, bunătatea, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun și frumos, credința și iubirea cu care se dărui lumii. Iar fără aceste comori până și cei mai bogați sunt foarte, foarte săraci.” – Irina Binder.
Poate că una dintre cele mai grele lecții este să învățăm de cine să ne apropiem și de cine să ne îndepărtăm. Sunt oameni care ne frâng aripile, care ne trag în jos doar pentru a nu ne vedea zburând spre lumină. Sunt și aceia care ne ignoră eforturile, atribuindu-și sieși merite nemeritate. În fața lor, tăcerea și distanța devin forme de protecție, nu de slăbiciune.
„Există tăceri care spun multe, așa cum există cuvinte care înseamnă nimic …” – Édith Piaf.
Calmul se construiește și prin alegeri mici: să nu răspundem imediat mâniei, să nu luăm totul personal, să ne acordăm timp pentru noi înșine. Uneori, a fi calm înseamnă să spui „ajunge” zgomotului din jur și să te întorci spre tine.
Ne putem trata de mai multe boli ale trupului și ale sufletului doar prin schimbarea modului de a gândi. Atunci când mintea se liniștește, și inima o urmează. Iar într-o lume zbuciumată, calmul nu este un lux, ci o necesitate – o formă de rezistență și, poate, cea mai sinceră dovadă de înțelepciune.