„Am venit să-mi apăr pământul”

Amintirile colonelului Anatolie Caraman despre eroii din Ungheni căzuți în războiul de pe Nistru

La 2 martie, Republica Moldova a marcat 34 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru, zi declarată oficial Ziua Memoriei și Recunoștinței. În întreaga țară au fost organizate ceremonii de comemorare și depuneri de flori în memoria celor care și-au dat viața pentru independența și integritatea statului. Printre ei se numără și 11 eroi din Ungheni. Despre acele zile grele, despre curajul combatanților și sacrificiul lor vorbește fostul comandant al Unității de Carabinieri, colonelul în rezervă și cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”, Anatolie Caraman, care a luptat cot la cot cu unii dintre acești eroi. El rememorează, cu emoție, crâmpeie din acele vremuri de restriște.

Războiul, dincolo de filme

Colonelul Anatolie Caraman spune că realitatea războiului este departe de imaginile romantizate din filme. „Războiul nu este ceea ce vedem în filmele artistice. Războiul îl pot îndura doar cei curajoși, cei pregătiți să lupte.

Moldova fără armată

Potrivit colonelului, în 1992 Republica Moldova nu dispunea încă de o armată pregătită pentru operațiuni de luptă. „Nu aveam unități militare pregătite pentru război. Exista doar Ministerul de Interne, format din profesioniști cu pregătire militară. Tot ce s-a întâmplat în 1992 s-a aflat sub responsabilitatea Statului Major al Ministerului de Interne al Republicii Moldova”, își amintește Anatolie Caraman.

Spre linia frontului

În calitate de comandant al unei unități de carabinieri, el a participat, împreună cu efectivul său, la apărarea platoului de la Coșnița. În noaptea de 19 spre 20 iunie, unitatea a primit ordin să se retragă și să se deplaseze spre Tighina. „A fost una dintre cele mai dificile operațiuni: deplasarea a 350 de carabinieri înarmați cu armament greu și muniții în cantități mari, având un efectiv insuficient pregătit”, spune colonelul.

Curajul lui Ghenadie Crestiuc

„Împreună cu ungheneanul Ghenadie Crestiuc am îndeplinit această misiune și am ajuns la Tighina, pentru a elibera localitățile din preajma orașului, ocupate de forțele ostile venite dinspre răsărit. Am participat la eliberarea platoului Chițcani și am organizat o operațiune pentru a-i alunga pe inamici din satul Zagornoe, Tighina. Am luptat prin păduri și tranșee pentru a împinge inamicul pe malul stâng al Nistrului. Ghenadie Crestiuc, fiind comandant de campanie, a primit ordinul meu și a atacat poziția din partea de sud-est a satului Zagornoe. A luptat pe un câmp deschis de grâu uscat, ceea ce era extrem de periculos, iar „Campania Cimișlia” a întretăiat calea inamicului din partea de nord a satului, punându-i pe fugă pe ocupanți”, povestește Anatolie Caraman.

Ultima lovitură

După operațiunea de pe platoul Chițcani, au primit ordin să participe la eliberarea orașului Tighina. Și aici Ghenadie Crestiuc s-a remarcat prin curaj. Toate cele trei campanii – „Ungheni-Prut”, „Cimișlia” și Trupele de Carabinieri din Chișinău – au luptat cu îndârjire pentru eliberarea orașului.„În această luptă, comandantul Ghenadie Crestiuc a fost răpus de trei gloanțe ale inamicului. Căzând, a mai reușit să tragă o ultimă lovitură din aruncătorul de grenade. A decedat ulterior la spital, din cauza rănilor suferite. Medicina nu era pregătită pentru asemenea situații, lipseau antibioticele și dotările necesare. Am avut norocul să am alături o asemenea personalitate – a fost mâna mea dreaptă. Toți unghenenii, întreaga campanie de combatanți „Ungheni-Prut”, au dat dovadă de un curaj exemplar”, mărturisește acesta.

„Am venit să-mi apăr pământul”

Colonelul își amintește și de Pavel Buruiană, din satul Condrătești, „un copil” care nu împlinise încă 18 ani. Acesta a luat livretul militar al verișorului său și s-a prezentat la operațiunile de luptă. „L-am depistat la Tighina, unde am realizat că nu corespunde documentului și că seamănă leit cu verișorul său. Nu l-am demobilizat, pentru că mi-a spus: «Am venit să-mi apăr pământul». Din păcate, a fost lovit de un glonț tras dintr-o armă automată cu lunetă și a decedat.”

Judecătorul care a mers la război

Un alt nume evocat este cel al eroului Anatol Popovici, din Boghenii Vechi – unicul judecător din Republica Moldova care a participat la războiul din Transnistria. „În momentul în care a primit legitimația, a plecat să lupte fără ezitare. Cu regret, a căzut și el pe câmpul de luptă”.

Sacrificiul care nu trebuie uitat

Astăzi, la mai bine de trei decenii de la acele evenimente, memoria celor căzuți rămâne vie. Sacrificiul lor obligă societatea și autoritățile să le păstreze vie amintirea, pentru că s-au jertfit pentru independența și integritatea Republicii Moldova.