Uniunea Europeană – istorie și democrație

După al doilea război mondial (1939-1945) integrarea europeană a fost văzută ca antidot al naționalismului extremist care a devastat continentul. Într-un discurs ținut la 19 septembrie 1946 la Universitatea din Zurich, Elveția, Winston Churchill a mers mai departe și a promovat apariția Statelor Unite ale Europei. Congresul de la Haga din 1948 a reprezentat un moment esențial în istoria federală europeană, deoarece a dus la crearea Mișcării Europene și a Colegiului Europei, unde viitorii lideri ai Europei vor trăi și studia împreună. De asemenea, a condus direct la înființarea Consilului Europei în 1949, primul mare efort de a aduce împreună națiunile Bătrânei Europe.

Robert Schuman, ministrul de Externe al Franței, inspirat de Jean Monnet, propune Germaniei de Vest, dar și altor state europene, să pună „bazele unei federații europene indispensabile pentru menținerea unei păci durabile” (9 mai 1950).

La Paris, șase țări – Belgia, Germania de Vest, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda – semnează Tratatul care stabilește crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Tratatul servește temelia viitoarei Uniuni Europene (18 aprilie 1951). La întrunire, în Messina (Italia), miniștrii de externe al celor șase state decid să extindă integrarea europeană la întreaga economie (1955, 1-2 iunie). Grupul celor „șase” semnează Tratatul de la Roma, prin care se ființează Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică, actul intră în vigoare la 1 aprilie 1958. (27 martie 1957) La Bruxelles, sunt semnate Tratatele de aderare a Danemarcei, Norvegiei și Marii Britanii. Acestea sunt ratificate de parlamentele naționale (1960, 22 ianuarie).

Danemarca, Irlanda și Marea Britanie aderă la comunitățile europene, care cuprind acum nouă membri (1973, 01 ianuarie).
La Summitul de la Paris, liderii politici a celor nouă state membre decid să se întâlnească de trei ori pe an în cadrul Consiliului Europei. De asemenea, se decide ca Parlamentul European să fie ales prin vot universal și se propune crearea Fondului European pentru Dezvoltare Regională (1974, 9-10 decembrie).

Este semnat tratatul prin care Parlamentului European i se deleagă puteri complete în legătură cu adoptarea bugetului și este stabilită Curtea Europeană de Auditori (1957, 22 iulie).

Primele alegeri prin vot universal pentru cele 410 fotolii ale Parlamentului European (1979, 7-10 iunie).
Grecia devine al 10-lea membru al Comunității Europene (1981, 1 ianuarie).

Belgia, Franța, Germania, Olanda și Luxembourg înființează Tratatul Schengen(14 iunie 1985), privind eliminarea controalelor la granițele din spațiul acestor state. Italia li se alătură în 1990. Portugalia și Spania în 1991, iar Grecia în 1992. Astfel, teritoriul în care nu erau controale la granițe se extinde.

Steagul UE, adoptat de Comunitate, este ridicat pentru prima dată în fața clădirii, Berlaymont (Bruxelles), pe Imnul UE (1986, 29 mai).

Consiliul Europei de la Maastricht ajunge la o înțelegere în legătură cu Tratatul prin care se stabilește UE (1991, 9-10 octombrie).

La Maastricht, miniștrii Afacerilor Externe și Finanțelor din țările membre semnează Tratatul de creare a Uniunii europene (UE), care intră în vigoare la 01 noiembrie 1993 (7 februarie, 1992).

Austria, Finlanda și Suedia devin membre ale UE. Comunitatea Europeană numără deja 15 state – membre (1995, 01 ianuarie).
La o reuniune la nivelul miniștrilor de Externe se ia decizia de a se lansa procesul de lărgire a UE. Cipru, Malta și zece state din Europa Centrală și de Sud vor fi implicate în proces (1998, 30 martie).

Se lansează moneda unică europeană, EURO, adoptată oficial de Austria, Belgia, Finlanda, Franța Luxembourg, Olanda, Portugalia și Spania. În 2001, celor 11 state se alătură și Grecia. (1999, 1 ianuarie. Notă: Euro a fost adoptat ca monedă virtuală (de cont) la 1 ianuarie 1999)).

Consiliul European de la Nisa (Franța) ajunge la un acord în privința unui nou Tratat ce va schimba sistemul de luare de decizii în cadrul UE, în vederea lărgirii Uniunii (2000, 7-8 decembrie).

Semnarea Tratatului de la Nisa, ce intră în vigoare la 1 februarie 2003 (28 februarie, 2001).

Consiliul Europei de la Laeken (Belgia) decide să convoace o Convenție privind viitorul Europei și schițarea Constituției Europene (2001, 14-15 octombrie).

Monedele și bancnotele EURO intră în circulație în cele 12 state participante la zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia și Spania (2002, 1 ianuarie).

Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia aderă la UE (2004, 1 mai).
La Roma este adoptată Constituția Europeană ce va trebui ratificată de către statele membre (2004, 29 octombrie).
Prin referendum, alegătorii din Franța și Olanda resping Constituția Europeană (2005, 29 mai și 1 iunie).

Bulgaria și România devin state-membre ale Comunității Europene. Slovenia adoptă monede Euro (2007, 1 ianuarie).
La o anumită distanță de timp, Croația devine stat-membru al UE (2013, 1 iulie). La 1 ianuarie 2023 devine membru al zonei Euro.

Bulgaria, vecina României a adoptat moneda euro la 1 ianuarie 2026, ca angajament din anul 2007, 1 ianuarie.
La ușa UE bat de mult timp așa state, ca Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord. Recent, cereri de aderare au înaintat Ucraina și Republica Moldova.

Note: a) alegătorii din Norvegia au respins aderarea la UE prin referendumul din 1972 și respectiv din 1994.
b) La 29 mai 2017 Regatul Unit al Marii Britanie au notificat oficial retragerea din UE.

Cele descrie mai sus denotă atât parcursul european al Țărilor membre, cât și respectarea principiilor democratice de fiecare stat în parte. Ceea ce și deranjează mult Rusia actuală. Neadaptarea unei Constituții europene, creează bineînțeles anumite impedimente și întârzieri în luarea anumitor decizii de importanță majoră.

Astăzi UE se confruntă cu provocări ce țin de securitatea regională din cauza războiului din Ucraina, instabilitatea economică (Grecia, România). De asemenea, urmează gestionarea migrației, securitatea energetică și necesitatea adaptării la un nou centru de gravitate global. Indiferent de dificultățile cu care se confruntă UE, ea rămâne drept cel mai mare proiect de integrare între state suverane în istoria și geografia lor proprie pentru un viitor prosper.

Bineînțeles statutul de factor a dreptului internațional al UE, rămâne încă de studiat și de evaluat în continuare.