Cerșetoarea

Continuare. Prima parte, a II-a parte.

Businessmanul îi zise: „Mie îmi zice Alexandru, îți mulțumesc, fetițo”, i-a întins mulți bani și îi zise: „Eu te-am recomandat la niște prieteni de ai mei, ei vor veni la tine. Pe unul îl cheamă Leonid, pe altul Daniel.”
La sfârșitul lunii septembrie, Luminița într-o zi văzu o femeie slabă, bătrână, foarte rău îmbrăcată care coborâse din tren și o privea foarte insistent. A privit-o puțin și s-a apucat de lucru, avea câțiva oameni care așteptau ca să le ghicească. După ce s-a eliberat, femeia s-a apropiat și a strigat-o timid: „Luminița!” Fata a tresărit și a privit femeia care a strigat-o și cu mare greu și-a recunoscut mama.
Luminița nu a simțit căldură în piept că și-a văzut mama ei rebelă, însă a spus cu dojană: „Ți-ai amintit că ai fată, pe care ai lăsat-o să înghețe și să moară de foame!”.
Sanda căzu în genunchi, zicând: „Iartă-mă, mami, nu mi-am dat bine seama ce fac, totul din partea consumului de alcool, acum nu mai beau.”
Luminița s-a ferit mai într-o parte din drumul oamenilor care treceau pe lângă dânsa și a continuat convorbirea cu mama sa. A aflat că vine din Rusia, acolo a lucrat în robie într-o gospodărie la o persoană care creștea porci, acum omul a fost prins și judecat și pe ei i-au eliberat din robie, dar nu le-au dat nici un ban, i-au urcat în tren și i-au trimis acasă în Moldova. „Norocul a dat peste mine că te-am întâlnit pe tine: nu mă lăsa mami, că am să mă pierd cu totul”. Sanda plângea amarnic.
Luminiței i s-a făcut jale de mama sa, a privit-o, spunându-i: „Scoală-te de jos și ne vom gândi noi ce să facem cu dumneata.”
Luminița s-a dat mai într-o parte și l-a sunat pe Șerban să vină la gară. El a venit și fata i-a zis: „Îți închipui, mi-am găsit mama, nu știu ce să fac cu dânsa.”
Șerban era deștept și bun la suflet, el a privit-o pe Sanda și îi zise: „Hai să-i procurăm haine, să procurăm produse și o ducem la casa unde ai trăit tu aproape paisprezece ani, în camera ta. De mâine îi găsim de lucru, las-o să lucreze, atunci nu va avea timp pentru băutură”. Ei așa au și făcut, i-au procurat câteva rochii, o scurtă, pantofi și au dus-o la casa unde erau ceilalți cerșetori, numai că în cameră aparte.
Acolo Luminița i-a zis: „Iată, mamă, eu am făcut ce pot pentru dumneata, aici ai să trăiești, hai să-ți arăt unde e veceul și baia, n-ai ce sta la taifas cu nimeni. Spală-te, schimbă-ți hainele, eu totul ți-am procurat, mănâncă și odihnește-te. Mâine Șerban îți va găsi de lucru, dacă ai să lucrezi și vei fi femeie la locul tău, ai să ai susținere de la noi, dacă nu …”.
Cu așa cuvinte Luminița a lăsat-o pe mama ei să se gândească la viața ei petrecută în zădar. A doua zi Șerban i-a găsit de lucru să facă curat într-un magazin. Sanda, dacă se spălase și se îmbrăcase curat și frumos, era alt om, el mai să nu o cunoască, i-a zis: „Eu ți-am găsit de lucru într-un magazin să faci curat, dar să știi, să te ferească Dumnezeu să furi ceva, peste tot sunt camere de supraveghere, te judecă și eu nu am să pot să te ajut.”
Șerban i-a dat bani de cheltuială și i-a zis: „Eu am să mai vin să întreb stăpânii magazinului cum te isprăvești cu lucrul.” Cu așa cuvinte el a plecat.
Sanda pe zi ce trecea se schimba, doar nu era bătrână, avea patruzeci și patru de ani, nu mai consuma alcool. Era foarte mulțumită de viața ei, era harnică, făcea tot ce i se spunea, mânca la timp, se băia la timp, din banii care i-a dat Șerban își procurase și un costumaș frumos, ei nici nu-i venea a crede ce viață are.
Voia tare să o vadă pe Luminița, se mira ce fată frumoasă are, de multe ori plângea când era în Rusia și se gândea: oare ce face fata ei, pe mâinile cui a nimerit? Răbdătoare aștepta când fata ei va veni singură la dânsa.
Într-o seară, înainte de Anul Nou, Luminița venea veselă spre casă, când a ajuns s-a mirat că în toată casa ardea lumina, Șerban era la bucătărie, pregătea masa cu diferite bunătăți, pe masă ardeau două lumânări mari aprinse. Luminița, neînțelegând ce se petrece, întrebă: „Dar ce se petrece, Șerban, ce sărbătorim noi?”.
El se apropie, Luminița văzuse că și el era îmbrăcat în haine de sărbătoare, o cuprinse și zise: „Astăzi este ziua ta, ai împlinit optsprezece ani și eu vreau să-ți spun că tare te iubesc și aș vrea să-mi fii soție, ce ai zice tu?”
Luminița a tresărit la așa cuvinte, de mult le aștepta, dar nu îndrăznea să-i spună lui, a lăsat privirea în jos să nu vadă el cât este de fericită. Șerban a înțeles totul, a cuprins-o fericit, o săruta cu multă dragoste și nu a mai rezistat, a luat-o în brațe și a dus-o în dormitor.
Au petrecut o seară de vis, tot atunci seara la masă Șerban i-a pus pe mână un inel de căsătorie scump și foarte frumos. Peste câteva zile el a anunțat părinții că vine cu Luminița să întâlnească Anul Nou la dânșii acasă și că ea a dat acordul să se căsătorească cu dânsul. Părinții s-au bucurat mult. Înainte de sărbătorile de iarnă Luminița s-a dus pe neprins de veste la mama ei. A procurat diferite produse, haine. Sanda, când a văzut-o, era foarte bucuroasă. Luminița a intrat în casă și i-a plăcut anturajul, era o curățenie ideală, Sanda a mai schimbat prin casă câteva lucruri, arăta foarte bine, limpede la înfățișare, frumos îmbrăcată, curată, era cu totul altă femeie. Au băut câte o cafea, Sanda i-a spus că nu a întâlnit nici o prietenă de a ei, și chiar de o va întâlni nu o va invita în ospeție și nici mare prietenie nu va face.
Luminița i-a spus: „Eu plec pe câteva zile la odihnă peste hotare și ne vom vedea după sărbători.”
Sanda îi zise: „Eu îți sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce faci pentru mine, cred că, cu timpul, îți voi fi și eu de folos, te vei căsători, vei avea copii și eu aș fi foarte fericită să te ajut să-i crești.”
Luminița a cuprins-o, prima dată de când s-au întâlnit a sărutat-o și i-a zis: „Să dea Domnul, mamă, așa să fie, numai tu să nu mai consumi alcool și totul va fi bine, dar acuma plec. La revedere.”
Sanda a rămas singură și a căzut pe gânduri, amintindu-și de viața ei. S-a născut în satul Negura Nouă, la nordul Moldovei în familia lui Nechita Filimon, pe mama ei o chema Lenuța. Mama ei era umbra soțului ei, era femeie slabă de fire, gingașă, tata ei era și bărbat în casă și femeie. El tare o cruța pe Lenuța lui, veșnic spunea: „Mama ta e bolnavă.” Da ce boală avea, Sanda așa și nu a mai aflat. După ce a terminat opt clase, părinții nu i-au dat voie Sandei să învețe mai departe, au făcut în felul următor: mama ei Elena stătea acasă, dar Sanda era la deal la lucru, îndeplinea normele mamei sale care i le împărțea brigadierul, la prășit porumb, răsărită, la brigada de legume și așa mai departe. Când a împlinit optsprezece ani, l-a întâlnit pe Alexei, un tânăr frumos din satul vecin. S-au întâlnit câteva seri și s-au căsătorit.
După un an de zile s-a născut Luminița, ambii erau fericiți. În sat s-a format o brigadă de muncitori care au plecat la lucru în Rusia. Alexei s-a dus și el, argumentând: „Mă duc să câștig bani și ne vom construi casa noastră.”
Sanda s-a bucurat, tot voia să aibă casa lor. Toți sătenii trimiteau acasă bani în afară de Alexei, ea se gândea: „El vrea să-mi facă surpriză când va veni acasă.” După șase luni de zile toți sătenii au venit acasă, în afară de Alexei. Sanda s-a dus la mahalagiul care cel mai mult a insistat ca Alexei să meargă la muncă peste hotar.
Acela a privit-o cu părere de rău pe Sanda și i-a zis: „Nu-l mai aștepta pe Alexei, el trăiește cu o ruscă și a transmis să-ți spun să nu-l mai aștepți, să-ți cauți de viața ta.”
Sanda a rămas șocată, spunând: „Cum așa, noi doar avem copil, ce să fac eu, cum să trăiesc?”.
Din acest motiv a început să consume alcool, când era beată nu simțea așa de mult durerea din viața ei pierdută. Acum, analizându-și viața, toate greutățile, toate greșelile prin care a trecut, s-a gândit: este Dumnezeu și mi-a mai dat o șansă de a trăi, cu timpul poate voi fi cu fiica mea mai aproape, eu trebuie să fiu tare și să nu mai fac greșeli, dar cred că așa va fi.
Între timp Luminița cu Șerban, Drăgan cu Varga și copiii erau acasă în sat la Bogdan și Tomița. Toți fericiți au întâlnit Anul Nou și au sărbătorit noutatea cu logodna lui Șerban cu Luminița, au pus și data nunții.
Dana aflase despre divorțul ei cu Șerban și căsătoria lui cu Luminița. Era disperată, zi și noapte se gândea cum să o pedepsească pe Luminița. S-a sfătuit cu frații ei care aveau legături cu toți bandiții din țară și au hotărât să o calicească tare pe Luminița, ca să nu mai poată lucra.
După sărbători totul era planificat, doi bandiți cu stagiu mare au sosit la locul de lângă gară unde lucra permanent Luminița. Ei au așteptat să fie mai puțină lume pe peron și pregătindu-se au pus cagulele pe cap, au luat câte o bâtă și s-au pornit spre Luminița.
Sanda ultimul timp după lucru venea la gară și o privea pe fiica sa. În seara ceea parcă inima îi spunea că ceva se va întâmpla, zărise bandiții care își puse cagulele pe cap și mergeau spre Luminița. Sanda s-a pornit din urma lor, și-a făcut vânt și a sărit în spatele unui bandit care era mai mic de statură. A strigat: „Fugi, Luminița, cheamă poliția!”.
Luminița, cu mâinile tremurânde, îl sună pe Șerban și-i spuse: „Urgent vino la gară”. Tot atunci a striga în gura mare: „Ajutor!”.
Polițistul care în toată ziua controla gara fuga venea spre Luminița. Sanda puse mâna pe o bâtă care căzuse din mâna banditului doborât de ea și se bătea cu bandiții.

Va urma