În jur de 150 de participanți din 25 de echipe vor lua startul pe 8 septembrie de la Chișinău în Turul României la ciclism. Competiția, ajunsă la a 58-a ediție, se va desfășura pe un traseu de peste 800 de kilometri prin Republica Moldova și România, transmite IPN.
Evenimentul se desfășoară în perioada 8-13 septembrie și este organizat de Federația Română de Ciclism și Federația de Ciclism din Republica Moldova, în parteneriat cu autoritățile locale.
În cadrul conferinței de lansare a competiției, organizatorii au subliniat rolul sportului în apropierea comunităților și în promovarea unui stil de viață sănătos. La rândul său, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a menționat semnificația simbolică a acestei ediții, prima din 1934 care pornește de la Chișinău.
Traseul a fost conceput pentru a evidenția atât diversitatea regiunilor traversate, cât și provocările sportive ale competiției. Prima etapă are 170 de kilometri și se desfășoară integral pe teritoriul Moldovei. Caravana va trece prin Hâncești, Ialoveni, Călărași, Cornești și se va încheia la Ungheni.
Ulterior, competiția continuă în România, cu trasee prin zone montane și orașe precum Piatra Neamț, Brașov, Târgoviște și Ploiești. Finala este programată pe 13 septembrie, la București.
Programul include și activități dedicate tinerilor. Peste trei mii de copii sunt așteptați la cursele organizate în orașele de pe traseu. Vor avea loc și competiții pentru amatori, cu scopul de a promova ciclismul ca sport accesibil.