Ștefan Lăcustă, nepotul lui Ștefan cel Mare, nu s-a vândut turcilor

„Istoria nu este numai o cronologie, ea este o acțiune vie și cu memorie în viitor”.
Scurta domnie a lui Ștefan Lăcustă în Moldova medievală (1538-1540) este umbrită de anumite fenomene care au lovit țara. E vorba, de invazia de lăcuste care a provocat o foamete cumplită și care i-a adus porecla, dar și de ocuparea de către turci a Bugeacului și a cetății Tighina (azi de asemenea sunt ocupate). A fost primul domnitor al Moldovei înscăunat de sultan, apoi acceptat formal de „țară”. Acest nepot a lui Ștefan cel Mare nu merită nicidecum insulta de „turc îmbrăcat în veșmântul nostru”, pe care i-au adus-o boierimea locală.
E drept, a fost pus pe tronul Moldovei de însuși Soliman Magnificul în împrejurări grele pentru țară. Sultanul se afla la Suceava în fruntea oștilor care-l alungaseră din scaun pe Petru Rareș și exista riscul ca turcii să calce în picioare libertățile Moldovei. Propriu-zis, Ștefan Lăcustă a fost pentru Soliman Magnificul o soluție de compromis. Sultanul îi convinsese pe boieri să îl trădeze pe Petru Rareș numai promițându-le respectarea drepturilor țării, inclusiv un domn din neamul lui Petru Rareș. Ca urmare, nu putea să pună un Mușatin din sângele lui Ștefan cel Mare.
De la venirea pe tron a lui Ștefan Lăcustă i s-au adus multe nedreptăți: pierderile teritoriale, Tighina și Bugeacul ș.a. De fapt, ele au fost rezultatul din prima domnie a lui Petru Rareș, care a îndrăznit să sfideze puterea otomană aflată la apogeul ei. Acuzația că Ștefan Lăcustă ar fi acceptat fără crâcnire ciuntirea hotarelor țării este de asemenea falsă. Academicianul Ioan Aurel Pop scrie: „În ciuda afirmației că ar fi supus țara turcilor, că venise la domnie ca om al turcilor, Ștefan Lăcustă s-a îndepărtat repede pe plan extern de politica filotomană. Ca dovadă este orientarea lui la ideea unui permanent echilibru între puterile vecine, cu care a dorit nu numai relații pașnice, dar chiar cordiale”.
Mai mult de atât, Ștefan Lăcustă și-a pus speranțele că regatele creștine îl vor ajuta să recupereze teritoriile smulse Moldovei de către turci. „Recâștigarea acestor pământuri ale Moldovei, alături de alte chestiuni, revine mereu în soliile lui Ștefan Lăcustă către alte state și persoane străine, încât se poate afirma cu îndreptățire că reîntregirea Moldovei a fost un punct de frunte din programul politic al acestui voievod”, scrie în continuare Ioan Aurel Pop.
Dincolo de eforturile diplomatice, Ștefan Lăcustă a organizat, e drept pe ascuns, acțiuni militare împotriva stăpânirii turcești din teritoriile răpite Moldovei. Conform mărturiei polonezului Iacob Wilmowski, în toamna anului 1540, „românii moldoveni au luat din acea parte a țării 68 mii de oi și au nimicit 150 de turci și ciobani… Dar nu am aflat sigur că aceasta s-a întâmplat cu voia Voievodului și a întregii țări”.
Ca urmare a acestei incursiuni militare, dregătorii sultanului din Chilia, Cetatea Albă și Tighina au cerut sultanului și domnitorului trupe pentru a apăra teritoriile răpite.
Nici pe plan intern, domnia lui Ștefan Lăcustă nu a însemnat o schimbare dramatică față de cea a predecesorului și dușmanului său Petru Rareș. Astfel, tributul Moldovei a rămas și pe vremea „lui Ștefan Lăcustă tot la 10.000 de galbeni, cât plătise și Petru Rareș. Chiar și în Sfatul Domnesc a existat o continuitate. Din cei 16 membri câți avea această adunare în 1537, 9 se regăsesc și în sfatul lui Ștefan Lăcustă.
Cu toate încercările lui Ștefan Lăcustă de a menține relații bune cu marea boierime din țară, până la urmă (rechemat de Poartă, 24 iunie 1540) nu reușise. „Boierii moldoveni erau agitați la timpul respectiv, de amenințarea otomană și revenirea la tron a lui Petru Rareș. În jur de 19-21 decembrie 1540, Găneștii și Arbureștii, mari neamuri boierești, asupra cărora plana această amenințare și care se știau vinovați și față de Rareș, au acționat repede. L-au suprimat pe Domn, după ce acesta „fusese destituit de sultan” și ridicându-l în scaun pe Alexandru Cornea”, scrie în analele sale Ioan Aurel Popa.
Motivul decapitării lui Ștefan Lăcustă nu a fost faptul că acesta ar fi fost „o păpușă turcească”. Mai degrabă boierii au încercat să preîntâmpine un atac otoman și să-și protejeze interesele, mai ales că se temeau de revenirea lui Petru Rareș în scaun (pe care îl trădase în trecut). Boierii l-au preferat însă pe Alexandru Cornea, chiar cu prețul (neobișnuit pentru lumea noastră) vărsării sângelui de Mușatin prin propria lor mână. Ștefan Lăcustă nu s-a vândut otomanilor până la sfârșit, păstrând cu demnitate memoria unchiului său Ștefan cel Mare. În schimb R. Moldova, în 2018 a vândut 7 profesori turci, turcilor. E bine să știm!

Sursa: Evenimentul istoric, nr. 30 2020