Overcast
21°C
Ungheni, Republica Moldova
Vineri, 10 Iulie
 

Temperarea elanului european

Republica Moldova a intrat într-o nouă etapă a parcursului european. La Luxemburg, pe 15 iunie, au fost deschise oficial negocierile de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, considerat baza întregului proces de integrare în UE. Clusterul include capitole, care țin de justiție, drepturi fundamentale, libertăți și securitate, statistică și control financiar. Negocierile respective au început concomitent și pentru Ucraina. Deși Ungaria nu s-a opus procesului, totuși a insistat să fie omisă formularea „avansare accelerată” pentru Ucraina și, bineînțeles, pentru R. Moldova. Motivul era de a nu inferioriza efortul țărilor din Balcanii de Vest (Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord etc.). La noi, la moment, nici pe interior nu strălucește. Situația e că, suntem mândri, „Când ne dăm cu stângul în dreptul”.