Mainly clear
31°C
Ungheni, Republica Moldova
Joi, 16 Iulie
 

Peste 9 mii de locuri la buget pentru admiterea în învățământul universitar

Autoritățile vor finanța 9 013 locuri bugetare în instituțiile de învățământ superior în anul de studii 2026-2027, cele mai multe fiind rezervate studenților de la pedagogie, în contextul deficitului de cadre didactice. Hotărârea privind planul de admitere a fost aprobată de Guvernul în exercițiu, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, aproape o cincime din totalul locurilor finanțate de la buget – 1 800 – sunt destinate domeniului Științe ale educației. Decizia vine în condițiile în care în școli și grădinițe sunt vacante 1 365 de posturi, inclusiv pentru educatori și profesori de matematică, limba română, fizică, chimie, limbi străine și învățământ primar.

Pe lângă formarea cadrelor didactice, statul va finanța 1 427 de locuri pentru specializările din inginerie, tehnologii de fabricație, arhitectură și construcții, 1 019 locuri pentru domeniul sănătății, 870 de locuri pentru tehnologiile informației și comunicațiilor și 380 de locuri pentru agricultură, silvicultură, medicină veterinară și științele mediului.

Din totalul comenzii de stat, 5 380 de locuri sunt alocate studiilor de licență și programelor integrate, 2 771 sunt destinate programelor de master, 504 studiilor de rezidențiat și secundariat clinic, iar 225 – doctoratului. Totodată, 133 de locuri sunt rezervate cetățenilor străini, în baza acordurilor internaționale încheiate de Republica Moldova.

O noutate a admiterii din 2026 este introducerea unei condiții minime pentru candidații la master: aceștia vor putea concura pentru un loc finanțat de stat doar dacă au o medie generală de admitere de cel puțin 7,00.