Producția de caise și piersici din Moldova este în creștere față de sezonul trecut, iar calitatea fructelor permite extinderea exporturilor pe piețele internaționale. Producătorii spun că fructele din acest an se remarcă prin calibru, culoare, fermitate și conținut ridicat de zahăr, ceea ce le fac atractive pentru comerțul extern, transmite IPN.
Potrivit Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, recolta mai mare este rezultatul investițiilor realizate în ultimii ani în sisteme de irigare, protecția livezilor și tehnologii moderne de producere. Totodată, producătorii optează tot mai mult pentru soiuri adaptate condițiilor climatice locale și dezvoltă infrastructura necesară pentru păstrarea și pregătirea fructelor destinate exportului.
Producția de caise din acest an este estimată la 15-17 mii de tone.
În sezonul trecut, principala piață pentru caisele moldovenești a fost România, urmată de Ucraina și Serbia. În același timp, livrările către Germania, Polonia, Slovacia, Letonia, Croația și Ungaria indică o prezență în creștere a fructelor moldovenești pe piața Uniunii Europene.