Trimite știrea ta
Susține-ne pe Patreon
Recent, o primărie a decis să publice pe Facebook imagini în care un copil rupe un copac dintr-un parc al localității. Incidentul s-a produs în prezența părinților, care, potrivit imaginilor, nu au intervenit. Fapta copilului nu este de încurajat. Dimpotrivă, asemenea gesturi trebuie discutate, explicate și corectate. Dar întrebarea pe care mi-am pus-o este alta: era oare necesar ca un astfel de caz să fie făcut public?
Videoclipul a adunat rapid circa 12 mii de reacții, 3 mii de distribuiri și aproximativ 2,5 mii de comentarii. Printre acestea s-au regăsit multe mesaje pline de ură: „Uite ce derbedei cresc acești părinți”, „Apucat de urechi și tras, exact așa cum a tras și a rupt acel copăcel”, dar și multe alte comentarii pe care, sincer, mi-e rușine să le reproduc aici.
În acest context, m-am întrebat dacă decizia primăriei de a publica imaginile a fost cea mai potrivită soluție. Pe de o parte, autoritățile pot invoca interesul de a descuraja astfel de comportamente. Pe de altă parte, publicarea unor imagini poate avea efecte care depășesc cu mult scopul inițial, mai ales atunci când reacțiile din mediul online devin agresive. Știm cât de ușor pot fi identificați oamenii într-o comunitate locală, chiar și atunci când numele nu sunt făcute publice. Vecinii, cunoscuții, colegii recunosc rapid persoanele implicate, iar consecințele sociale pot continua mult după ce valul de indignare online s-a stins.
Primăria avea la dispoziție imaginile video. Putea identifica discret persoanele. Putea clarifica situația pe cale instituțională, fără să transforme un incident regretabil într-un caz național de indignare publică.
Până la urmă, videoclipul a dus la mobilizarea opiniei publice prin comentarii și a transformat un incident local, care putea fi gestionat calm și instituțional, într-un linșaj mediatic îndreptat împotriva unor minori. Între timp, chiar primăria a anunțat că situația a fost remediată: părinții copilului au plantat un nou copac în locul celui rupt. Cu alte cuvinte, prejudiciul material a fost reparat într-un timp relativ scurt. Din păcate, același lucru nu se poate spune despre valul de ură din mediul online. Comentariile jignitoare, etichetele puse copilului și părinților, distribuirea imaginilor și judecățile publice nu dispar odată cu plantarea unui nou copac. Dacă situația din parc a fost rezolvată, efectele expunerii publice pot rămâne mult timp după.
Când o autoritate face publice astfel de imagini, ea nu doar „arată o problemă”. Ea poate crea mediul în care oamenii se simt invitați să judece, să umilească, să pedepsească verbal. Iar într-o societate în care reacția online este adesea mai dură decât fapta în sine, asemenea gesturi pot scăpa foarte ușor de sub control.
Da, copacii trebuie protejați. Da, copiii trebuie educați să respecte spațiul public. Da, părinții au responsabilitatea de a interveni atunci când copiii lor greșesc. Dar oare un copac rupt justifică expunerea publică a unor minori la ură colectivă?
Autoritățile locale ar trebui să fie primele care dau dovadă de echilibru, discernământ și responsabilitate. Nu să transforme greșelile unor copii în conținut viral. Nu să confunde educația civică cu expunerea publică. „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” din Evanghelia după Ioan, Noul Testament. Poate această frază ar trebui recitită mai des înainte de a apăsa butonul „Publică”? Și poate cazul ar trebui discutată inclusiv la acele ateliere frumos intitulate despre combaterea bullying-ului, unde se vorbește des despre protejarea copiilor, empatie și responsabilitate.
Pentru că, până la urmă, testul adevărat al unei comunități nu este doar felul în care își apără copacii, ci și felul în care își protejează copiii atunci când aceștia greșesc.