Partly cloudy
16°C
Ungheni, Republica Moldova
Duminică, 5 Aprilie
 

Contrabandă cu automobile: Funcționari publici și polițiști de frontieră printre cei reținuți

Sursa: IPN

Oamenii legii au reținut opt persoane suspectate de implicare într-o schemă complexă de contrabandă cu automobile și fals informatic, care ar fi provocat un prejudiciu estimat la aproximativ 5 milioane de lei. Poliția de Frontieră precizează că printre persoanele reținute se află patru funcționari publici cu statut special, transmite IPN.

Membrii grupării ar fi introdus ilegal automobile în Republica Moldova, ocolind plata taxelor de import, după care le dezmembrau și vindeau piesele. Schema ar fi fost posibilă și prin implicarea unor angajați ai Poliției de Frontieră, care ar fi introdus date false în sistemele informaționale, manipulând informațiile despre persoanele care aduceau vehiculele în țară.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat 15 percheziții în raionul Ungheni. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, documente, bani  precum și vehicule dezmembrate.

Procurorii au cerut aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile față de patru persoane, printre care un polițist de frontieră. Celelalte persoane sunt cercetate în stare de libertate, având obligația de a nu părăsi țara.