„Înainte de ispită”. Când inima și conștiința se ciocnesc, ce rămâne?

A doua carte din 2026 pe care am ținut-o aproape de inimă a fost „Înainte de ispită” de Peter Robinson. Un autor pe care l-am redescoperit și care m-a prins fără grabă, dar definitiv — la fel ca și în cazul „Prietena diavolului”, primul roman citit de mine de el, pe care l-am parcurs cu sufletul la gură.

Îmi place felul în care Robinson scrie despre Anglia și, mai ales, despre Yorkshire — loc care nu e doar decor, ci palpabil: poți simți ruinele fostelor cuptoare de var, colinele verzi sau troienele care țin localnicii în casă zile întregi. Abia mai târziu am aflat că autorul s-a născut acolo; poate de aceea reușește să transforme peisajul într-o prezență credibilă, aproape tactilă.
Romanul se desfășoară în trei planuri temporale — 2010, anii celui de-al Doilea Război Mondial și anii ’50 — iar diferența de epocă accentuează un fapt incomod: prejudecățile și stereotipurile par să se fi schimbat foarte puțin. Relația dintre Chris Lowdens, compozitorul, și Heather, agentă imobiliară, arată că așteptările și etichetele sociale apasă la fel de greu în ambele perioade.
Cartea impresionează atât prin dramatismul unor fragmente (în special cele din jurnalul lui Grace Fox), cât și prin observația fină asupra oamenilor și a timpului — asupra lucrurilor care refuză să se schimbe.
Chris este un visător — poate de aceea e compozitor. Dar aceasta nu-l face slab de fire, dimpotrivă e tenace, specifică oamenilor de artă care nu renunță la ceea ce simt că li se cuvine. În el coexistă sensibilitatea și încăpățânarea, inspirația și perseverența. E, într-un fel, și un vizionar — nu spectaculos, ci într-un mod intim și tulburător. Chris „vede” morții sau îi percepe într-un mod care scapă logicii obișnuite, iar această capacitate îl conduce spre adevăr: dezlegarea misterului condamnării lui Grace Fox, fostă stăpână a castelului Klinsgate, loc pe care îl cumpără după moartea soției sale.
Motivația lui Chris nu e dorința de a face dreptate lui Ernest Fox, fostul proprietar, ci nevoia de a o „reabilita” pe Grace. Ea devine laitmotivul romanului, figura care poartă cititorul prin anii războiului și ai decadelor ’50, într-o Anglie rigidă, sufocată de convenții și judecăți morale.
Grace Fox nu a fost doar judecată de societate, ci condamnată oficial: spânzurată după o sentință pronunțată de o instanță formată exclusiv din bărbați. Verdictul a fost tras de păr, bazat pe faptul că ea și-ar fi dorit să rămână cu amantul ei, un bărbat mai tânăr, în loc să-și urmeze soțul și de aceea a recurs să-l otrăvească. Nimeni nu a făcut cercetări mai profunde. În această poveste, crima în sine nu e cea judecată — ci libertatea de a decide pentru sine. Grace devine simbolul unei epoci în care deviația de la rolul prescris era pedepsită exemplar.
Chris înțelege repede că sentința a fost nedreaptă. Din dorința intimă de adevăr, începe să „sape” și descoperă secrete dureroase care ating trecutul familiei Fox, dar și propriile lui pierderi. Adevărul descoperit nu eliberează întotdeauna; uneori apasă și mai tare, ciocnind inima cu conștiința.