Republica Moldova dispune în prezent de stocuri suficiente de carburanți pentru a acoperi consumul intern în perioada imediat următoare. O spune ministrul energiei, Dorin Junghietu, după ce Guvernul a instituit stare de alertă în domeniul energetic, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu și al impactului acestuia asupra pieței internaționale a produselor petroliere, transmite IPN.
Ministrul a precizat că, la capitolul motorină, stocurile existente în benzinării și în depozite pot acoperi consumul pentru aproximativ șapte zile. „La capitolul motorină, avem stocuri în benzinării și în depozite, care pot acoperi consumul nostru pentru șapte zile. În depozitul de la Giurgiulești mai sunt stocuri de motorină pentru patru-cinci zile”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.
Oficialul a subliniat că situația este mai confortabilă în ceea ce privește benzina. Potrivit acestuia, stocurile actuale de benzină depășesc 20 de zile de consum, ceea ce oferă o marjă mai mare de siguranță în cazul unor eventuale perturbări pe piața internațională.
„La capitolul benzină stăm chiar mai bine, stocurile actuale acoperă peste 20 de zile de consum. În privința combustibilului pentru aviație, avem stocuri de trei mii de tone. Dar aeroportul a contractat deja volume suplimentare pentru lunile aprilie și mai”, a mai spus Dorin Junghietu.
Mai mult, ministrul energiei a precizat că statul deține propriile rezerve strategice. „Piața de produse petroliere este reglementată pe care activează mai mulți operatori, importatori și distribuitori de produse petroliere. Dar Guvernul are stocuri de produse petroliere prin intermediul Agenției de Resurse Materiale din subordinea MAI. Acolo sunt volume care asigură necesarul de produse petroliere în cazuri excepționale pentru serviciile critice”, a mai spus ministrul Junghietu.
Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al riscurilor privind aprovizionarea cu energie.