Nina Cozari: o viață trăită cu demnitate

În ediția curentă la rubrica „Oameni și locuri” vă prezentăm istoria Ninei Cozari din satul Grozasca, comuna Florițoaia Veche. A muncit o viață în domeniul zootehniei. Viața ei nu a fost simplă, dar a trăit-o cu demnitate. A caracterizat-o mereu omenia. Tot timpul era văzută cu un zâmbet cald și sincer, dovadă a sincerității ei, a bunătății. Oamenii își aduc aminte de ea în anii tinereții ca purtând mereu halatul și stetoscopul la gât – semnul unei profesii care nu însemna doar un loc de muncă pentru Nina Cozari, ci o datorie.

Copilăria și greutățile timpurii

A fost al șaselea copil din familie și viața nu i-a fost ușoară. Totuși, Nina Cozari a trăit-o cu demnitate, muncind într-un domeniu greu, dar esențial pentru economia de atunci – zootehnia. Timp de mai mulți ani, a lucrat la ferma din satul Grozasca, acolo unde munca nu se termina niciodată odată cu lăsarea serii. „M-am născut în satul Moșana, raionul Dondușeni, într-o familie cu șase copii – trei fete și trei băieți. Eu eram cea mai mică. Mama a murit când aveam doar un an și jumătate, iar copilăria mea a fost marcată de lipsuri și de absența unei mame pe care nu am apucat să o cunosc. Am fost crescută de surori, iar tata, veteran de război, se străduia să întrețină gospodăria”, își începe istoria de viață Nina Cozari.

Alegerea profesiei și studiile

După absolvirea a opt clase în sat, a plecat să-și continue studiile. Inițial a ales Școala de Medicină din Soroca, însă fratele ei a convins-o să depună actele la cea de Zootehnie și Medicină Veterinară din Carmanova. „Chiar dacă medicina era considerată mai prestigioasă, am ales zootehnia pentru că îmi oferea mai mult sprijin financiar. În timpul practicii la câmp mai câștigam niște bani. Studenții primeau bursă și aveau ospătărie, unde puteai lua un prânz cald. Era mult mai sigur pentru mine”, explică ea opțiunea pe care a făcut-o.
A studiat patru ani și a obținut profesia de medic veterinar. Ulterior a activat și în calitate de medic veterinar-șef. După absolvire, a fost repartizată la ferma din Grozasca, în sovhozul „Cotovschi”. Un sovhov nou creat, avea atunci doar doi ani de la înființare.

Viața la fermă

„La fermă eram doar trei specialiști: eu, un sanitar veterinar și o zootehniciană. Totul se făcea manual, dar eram ajutați de muncitorii fermei. Directorul, Iurie Petrovici Jurba, era un om extraordinar și un conducător corect. Ne încuraja și ne sprijinea mereu”, ne spune ea.
Ferma era mare pentru acele vremuri: aproximativ o mie de porci și două sute de vaci, îngrijite de 13 mulgătoare. În apropiere era și o turmă de circa o mie de oi, din laptele cărora se producea brânză. Există și o prisacă care furniza miere. „Laptele era testat, apoi livrat la grădinițe, școli și magazine. Carnea mergea la Combinatul de Carne din Ungheni. Era greu, dar ne simțeam utili. Oamenii aveau nevoie de munca noastră”, continuă Nina Cozari.
Salariile erau mici, în jur de 80 de ruble, iar infrastructura lăsa de dorit. „Mergeam la serviciu în cizme de cauciuc, drumurile erau rele, dar ne bucuram că exista ospătărie și că aveam un loc de muncă stabil. Dacă se îmbolnăvea vreun animal, eram chemată și noaptea”.

Schimbările din sectorul zootehnic

Privind în urmă, Nina spune că sectorul zootehnic era dificil, dar producea alimente de calitate. „A fost o perioadă grea, dar produceam alimente pe care oamenii le consumau cu încredere. După privatizare, multe ferme s-au destrămat, iar oamenii au plecat la fabrici. Nu mai era cine să aibă grijă de animale”.

După destrămarea fermei, Nina a lucrat în câmp împreună cu soțul până la pensionare.

Viața personală și familia

La Grozasca și-a întâlnit și viitorul soț, Ion Cozari. Avea doar 18 ani, mergea la clubul din sat, unde se organizau dansuri și proiecții de film. „L-am cunoscut pe Ion acolo. Nu știam că viața ne va lega atât de repede. Am început să ne întâlnim și, în curând, ne-am căsătorit”.
Împreună au crescut trei fete și au patru nepoți. „Sunt mândră că toate fetele mele au studii și că le-am putut oferi șanse mai bune decât am avut eu. Lilia este profesoară, Natalia a lucrat în medicină și apoi în Germania, iar cea mică lucrează în Chișinău”.
Acum doi ani, soțul Ninei a decedat. Ea trăiește singură, cu sprijinul fiicei celei mari.