Trimite știrea ta
Susține-ne pe Patreon
Îmi amintesc foarte clar primul Paște în care mama și tata mi-au permis să merg la sfințit pasca fără ei, împreună cu o prietenă. Pentru mine a fost un moment important, pentru că îl vedeam ca pe un pas spre a fi „mai mare”.
Țin minte cât de emoționată eram în acea seară — mi-am pregătit totul din timp și verificam de mai multe ori dacă am luat pasca și lumânarea. Când am ieșit din casă, aveam un sentiment nou, de parcă, pentru prima dată, făceam ceva pe cont propriu.
Drumul până la biserică, deși nu era lung, mi s-a părut special. Vorbeam cu prietena mea și simțeam că trăim un moment important, chiar dacă pentru alții era ceva obișnuit. În biserică, am stat cuminți și am așteptat sfințirea, iar eu eram atentă la tot, ca să nu greșesc nimic.
Când m-am întors acasă, eram foarte mândră de mine. Le-am povestit tot părinților, iar faptul că am reușit să fac asta singură mi-a dat un sentiment de încredere pe care nu-l mai simțisem până atunci.
Pentru mine, acel Paște nu a fost doar despre tradiție, ci despre prima dată când am simțit că încep să cresc cu adevărat.
