Schimbarea care nu se vede, dar se simte

Adesea mă întreb dacă mai suntem campioni la ceva bun. Pentru că la rău știm cu toții că suntem. Ne pricepem să ne criticăm, să ne punem etichete și să spunem că nu merge nimic. Și, uneori, chiar pare că avem dreptate. Dacă te uiți la drumurile pline de gropi, la birocrația interminabilă sau la scandalurile politice care par să nu se mai termine, ai impresia că totul e doar un lanț nesfârșit de eșecuri.

Dar dacă ne oprim puțin și ne întrebăm onest: chiar nu ne-am evidențiat prin nimic bun, ca stat? Chiar nu există nicio schimbare care să conteze, chiar dacă nu se face mare tam-tam ca noutățile de genul „Daniela Costețchi, din nou îndrăgostită? Cine este bărbatul misterios în brațele căruia s-a afișat influencerița” etc., care adună sute, chiar mii de like-uri? Ba există. Doar că nu e spectaculoasă și nu a venit peste noapte. S-a construit în timp, cu muncă și răbdare. Multă răbdare.
Un exemplu simplu, este felul în care oamenii au început să aibă grijă de sănătatea lor. După mai bine de 30 de ani, oamenii au început, încet, să vină la consultațiile medicale de rigoare. Nu doar atunci când durerea nu mai poate fi suportată. Ci mai devreme. Pentru control. Pentru prevenție. Pentru siguranța lor. Aceasta schimbare de mentalitate nu a venit printr-un decret sau o campanie spectaculoasă, ci prin eforturi constante: medici care au explicat pacienților, asistente care au insistat, programe de sănătate publică care au creat obiceiuri noi și sisteme care, chiar imperfecte, au început să funcționeze.
Cifrele confirmă această schimbare. În ultimii ani, incidența tuberculozei a scăzut constant, ajungând să fie de aproape două ori mai mică față de începutul anilor 2000. Tot mai rar boala este depistată în stadii avansate, când opțiunile sunt limitate și suferința este mare. La fel și în cazul cancerului. Datele arată o creștere vizibilă a cazurilor depistate în faze incipiente — în unele programe de screening, peste 50% dintre cazuri sunt descoperite la timp. Asta nu înseamnă că avem mai mult cancer. Înseamnă că îl căutăm mai devreme. Și asta face diferența dintre viață și statistică.
Și totuși, această schimbare nu se vede atât de viral în știri sau pe rețelele sociale. Nu e spectaculoasă. Dar fiecare viață salvată, fiecare boală prevenită sau descoperită la timp, contează mai mult decât toate scandalurile zilei. Este dovada că progresul poate fi tăcut, dar solid. Este rezultatul a zeci de ani de campanii, de eforturi discrete, dar constante.
Aceste exemple nu sunt singurele. Schimbarea tăcută se regăsește și în alte domenii: nivelul de educație începe să crească încet, generațiile tinere sunt mai conștiente de problemele globale, societatea civilă se implică mai activ în comunitate, iar tehnologia permite acces mai larg la informație și servicii. Poate nu suntem campioni mondiali la educație, sănătate sau infrastructură, dar suntem mai conștienți, mai responsabili și mai implicați decât eram acum 20 sau 30 de ani.
Într-o țară în care vedem ușor ce nu merge, poate ar fi corect să recunoaștem și aceste victorii. Pentru că ele nu se măsoară în aplauze, ci în vieți trăite mai mult și mai bine. În realizările nevăzute, în obiceiurile schimbate, în mentalități care se transformă încet. Poate că acestea nu apar în titluri sau în statistici populare, dar ele construiesc viitorul, pietricică cu pietricică.
Poate că aceste exemple nu sunt singurele. Poate că mai există și altele, la fel de tăcute, la fel de puțin spectaculoase, dar reale. Trebuie doar să ne oprim din a ne autoflagela, să avem răbdare și curajul să analizăm onest ce s-a schimbat și să apreciem. Pentru că nu tot ce e bun vine cu titluri mari, dar tot ce e bun merită văzut și recunoscut. Iar în aceste victorii tăcute, se află adevărata măsură a progresului nostru.