Overcast
5°C
Ungheni, Republica Moldova
Luni, 23 Martie
 

Solidaritate și grijă pentru mame și copii la Ungheni

Foto: DOXA

În municipiul Ungheni a fost organizată o acțiune socială deosebită dedicată sprijinirii mamelor cu copii nou-născuți și familiilor tinere, în contextul „Lunii pentru Viață”, o perioadă a anului dedicată afirmării și ocrotirii darului vieții.

Evenimentul a adus în prim plan valori precum solidaritatea, grija pentru familie și responsabilitatea comunității, reunind comunități de pe ambele maluri ale râului Prut într un gest de bunăvoință și sprijin material pentru cei aflați la început de viață.
Prin sprijinul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, județul Bacău, coordonată de părintele profesor Ilarion Mâță, și al sponsorului TZMO România, un lot generos de trusouri pentru mame cu nou născuți a fost adus la Ungheni. Darurile au fost oferite prin intermediul Fundației DOXA, reprezentată de părintele Ilie Cucu, și au fost transmise Centrului de Sănătate Dănuțeni – secția de pediatrie, pentru ca mamele care se prezintă acolo să beneficieze de sprijin.

Aliona Ambroci, șefa instituției medicale, și a exprimat recunoștința pentru gestul de bunăvoință, evidențiind cât de importante sunt astfel de inițiative pentru familiile aflate la începutul unei noi etape de viață.

La rândul său, părintele Ilie Cucu, președintele Fundației DOXA, a mulțumit părintelui profesor Ilarion Mâță și tuturor celor implicați în organizare și sponsorizare. El a subliniat că astfel de acțiuni reflectă grija comunității față de mame și copii și sprijină valorile creștine care promovează respectul pentru viață. „Prin astfel de gesturi, Biserica își arată grija față de mamă și copil și susține familiile care primesc în lume darul unui nou suflet. Această inițiativă se înscrie în efortul constant de a cultiva respectul pentru viață și de a încuraja responsabilitatea comunității față de mamele care își asumă cu demnitate și iubire vocația de a aduce pe lume și de a crește copii”.

Evenimentul a demonstrat că solidaritatea inspirată de valori, implicarea comunitară și colaborarea dintre instituții sociale și cadre medicale poate aduce sprijin concret familiilor și întâmpina viața cu bucurie și responsabilitate.