Overcast
-5°C
Ungheni, Republica Moldova
Miercuri, 18 Februarie
 

Vasile Șoimaru: Ecoul democrației și a patriotismului în pânza istoriei locale

Vasile Șoimaru / wikipedia

Motto: „Libertatea unui popor este datoria celor care cred în ea.” (Ion Rațiu)

Vasile Șoimaru, născut pe 30 aprilie 1949, în comuna Cornova, raionul Ungheni, în familia gospodarilor Șoimaru Alexei si Nina (născuta Roșca) este al cincilea copil și mezinul în familie. Este un politician, economist, conferențiar universitar, publicist și fotograf moldovean, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1990-1994, 1998-2001 și 2021-2025. Este unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Tabelul cronologic ne spune clar că Vasile Șoimaru, de cum a absolvit școala din sat, s-a lansat într-o căutare de sine. Viața lui studențească a început ca o călătorie inițiatică, înarmat doar cu curajul necesar pentru a descoperi noul, un vis greu de realizat într-un regim care gândea pentru tine și care-ți delimita traseele.
În căutarea propriului eu, o persoană se transformă prin fapte și acțiuni într-o personalitate, numele său de cele mai multe ori devenind notoriu. Alegându-și pentru această fascinantă investigație Facultatea de Economie a Politehnicii din Chișinău, după anii de studenție, tânărul specialist Vasile Șoimaru aspiră, în continuare, la titlul de doctor în economie. Între timp, în imperiul sovietic se declanșează restructurarea gorbaciovistă și el se include cu toată ardoarea în vâltoarea luptei pentru renașterea și eliberarea națională a românilor basarabeni. Devine deputat în primul Parlament ales pe principii democratice și votează independența Republicii Moldova. Perseverența fiindu-i calitatea care-l caracterizează, în realizarea scopului propus se implică la edificarea primei instituții de învățământ superior din Republica Moldova, bazată pe noi principii științifice. Este vice-rector al noii forjerii de cadre din domeniul economiei, Academia de Studii Economice, și câțiva ani trudește alături de Paul Bran, primul rector al instituției, savant și economist notoriu din România.

— Ați semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova. Ce însemnătate are acest moment pentru dumneavoastră și cum credeți că a influențat parcursul țării?
— … M-am simțit fericit… Eu atât de tare i-am mulțumit lui Dumnezeu că am putut să particip și să fiu martor și mai mult de atât să semnez Declarația de Independență a Republicii Moldova. Semnarea acestui document a fost un pas mare pentru consolidarea suveranității și democrației Țării Noastre.

Interviu despre corupție

Parlamentarii din primele legislaturi au avut obiceiul de a căuta avantaje materiale, cum ar fi mașini și apartamente la prețuri preferențiale, chiar în timpul său la finalul mandatului. În 1990, după numirea Guvernului Mircea Druc, deputații au creat un comitet sindical pentru a obține automobile de serviciu, iar unii și-au solicitat două mașini pentru a le „distra” și a le înlocui cu altele mai bune. În 1993-1994, după demisia liderilor primului Parlament, Petru Lucinschi a oferit apartamente gratuit susținătorilor săi din Legislativ, iar parlamentarii nu au plecat fără recompense din Parlamentul dizolvat. În legislatura 1998-2001, un grup de 49 de deputați din raioane a cerut apartamente de serviciu să le devină proprietate, blocând activitatea Parlamentului. Vasile Șoimaru a refuzat să participe la aceste practici, chiar dacă a fost presat de colegii de partid.

Distincții și Decorații

• Medalia „Meritul Civic” (1996) – merite deosebite în toate domeniile de activitate social-economică începând cu 1992.
• Ordinul de Onoare (2011) – Ordinul de Onoare se acordă pentru contribuții importante în consolidarea statalității, reforme, activități de pacificare, relații internaționale și susținerea acțiunilor sociale.
• Ordinul Republicii (2012) – merite excepționale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei și al omenirii.

Proiecte de legi

*Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova în susținerea poporului Israelului și condamnarea atacurilor teroriste
• Proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență
• Proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului republican constituțional
• Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la condamnarea politicii de genocid a Federației Ruse împotriva Ucrainei, realizată prin strămutarea forțată și deportarea copiilor ucraineni pe teritoriile Republicii Moldova
Destinul omului însă este de multe ori imprevizibil și, la una din cotiturile vieții sociale din noul stat, politicianului și economistului de la cârma ASEM îi iese în cale o insulă nouă, aceasta vrăjindu-l prin splendorile ei. E vorba de arta publicisticii și, debarcând pe noile tărâmuri în drumul său spre astre se alege cu volumul „Căderea premierilor”, carte despre care analiștii și comentatorii din domeniu au scris, printre altele: „Analizele sale despre starea economiei, despre sensurile și direcțiile în care se îndreaptă economia și societatea din Republica Moldova sunt repere științifice ce îi pot orienta pe guvernanți și pe agenți economici, ce pot sprijini prelegeri și studii de caz din amfiteatrele școlii economice, ce pot fundamenta viitoarele decizii și programe economice ale partidelor din republică”.
Astfel, într-un răstimp destul de scurt, numele său apare pe cărțile „Cornova” – o solidă monografie a satului său natal, care o întregește pe cea a ilustrului sociolog Dimitrie Gusti, editată la București în 1932. Publică apoi „Neamul Șoimăreștilor. 500 de ani de istorie” – o investigație a propriilor rădăcini genealogice, având profunde similitudini cu istoria întregii Basarabii și demonstrând încă o dată unitatea etnică a neamului dintre Nistru și Tisa. Inepuizabila sa energie îi ajunge și pentru scoaterea în lumină, evident, pentru a le oferi cititorilor din Țară și din Republica Moldova, a unor texte inedite de Mircea Vulcănescu, incluse în volumul Poezii și traduceri, a cărții despre Paul Mihail, cunoscut teolog și cărturar basarabean, dar și cornovean. Editează și o carte cu valoroase cugetări și aforisme ale lui Nicolae Iorga, susține elaborarea și editarea monografiei satului Șoimărești din județul Neamț.
Realizarea de vârf a autorului, însă, este albumul – monografie „Românii din jurul României în imagini”, iar ca o exersare și premisă a ei a fost albumul „Poeme în imagini”, ambele lucrări demonstrând că autorul vede frumosul din jurul nostru chiar și acolo unde alții abia dacă-l observă.

Autor și coautor de lucrări istorice și culturale:

• „Românii din jurul României în imagini” (2008) – cinci ani în care a parcurs peste 100 mii de kilometri
• „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” (2012)
• Monografie „Românii din jurul României” (2014)
• Marele Premiu „Coresi” (2014) și Premiul „H. H. Stahl” (2015)
• Coordonator al mai multor volume cu tematică istorică și culturală (2014-2018)
Lucrări publicate
(economie, regionalism, publicistică):
• „Productivitatea muncii în industrie” (1982).
• „Prognozarea social-economică a dezvoltării regionale” (1987).
• „Managementul afacerilor mici și mijlocii” (1993).
• Volum de publicistică „Căderea premierilor” (1999).

O altă pasiune a sa este fotografia, aparatul său de fotografiat ne învață să privim lumea și s-o vedem altfel. El fotografiază copacii care vorbesc, pietrele căzute pe gânduri, florile care fac schimb de polen, așa cum oamenii fac schimb de cuvinte.
Prima expoziție foto: „De la Columna lui Traian la Valul lui Traian” (2002).
Album foto „Poeme în imagini” (2004).
Numeroase expoziții în Chișinău, Ungheni, Cernăuți, București, Alba Iulia, Fălticeni, Praga, Gyula (Ungaria), Uzdin (Vojvodina, Serbia), Skopje (Macedonia) etc.
Într-un interviu pentru programul de știri „Timpul’’ a spus: „Primul aparat de fotografiat – o „sapuniera” – l-am cumpărat în 1994, când am fost împreună cu primul rector al ASEM, regretatul Paul Bran, la Universitatea din Omaha-Nebraska, SUA. Peste doi ani, am reușit să fac prima fotografie artistică. În 2001, când am plecat din parlament și din politică, acest interes s-a transformat într-o pasiune adevarată. Niciun deputat nu trece ușor peste perioada în care redevine un simplu cetățean. Eu am trecut-o mai ușor, cu ajutorul fotografiei. Vă spun sincer: m-am tratat de deputăție și de politică prin intermediul artei fotografice și am numit acest tratament „fototerapie”.
Vasile Șoimaru este o figură istorică esențială în formarea democrației Republicii Moldova. Semnatar al Declarației de Independență, Șoimaru a contribuit la consolidarea statalității prin activitatea sa politică și economică. De-a lungul carierei, a fost un promotor al reformelor și al valorilor democratice, servind drept model atât ca deputat, cât și ca profesor universitar. Prin pasiunea sa pentru fotografie, a transformat arta într-o formă de expresie socială și personală, îmbinând angajamentul politic cu cel cultural. Exemplul său inspiră dedicare față de binele public și creativitate în slujba națiunii.

Date biografice:

• Primele studii le-a făcut la școala de opt ani din satul natal „Paul Mihail” (1956-1964)
• Studii preuniversitare: Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău ( 1964-1967 ): Specialitatea: Contabilitate în industrie;
• Studii universitare: Universitatea Tehnică a Moldovei ( 1967-1971 ): Specialitatea: Economia Muncii, Economist;
• Studii postuniversitare: Doctorantura la Institutul de Finanțe și Economie din Sankt-Petersburg ( 1973-1977 ): Specialitatea Economia și organizarea muncii;
• Doctor în economie din 1978;
• Conferențiar universitar din 1982.

Experiență profesională:

• 1971-1973: Asistent universitar la Institutul Politehnic din Chișinău;
• 1973-1977: Doctorand la Institutul de finanțe și economie din Sankt-Petersburg;
• 1978-1991: Conferențiar universitar, prodecan la Facultatea de economie a Universității de Stat din Chișinău;
• 1991-1994: Vicerector al ASEM;
• 1994: Vizite de studiu la Universitatea din Omaha, Nebraska.
• 1995-1998: Consultant Parlament;
• 1998-2001: Deputat în Parlament;
• 2001-2010: Conferențiar ASEM;
• 2021: Deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, fără a fi membru de partid.

Notă: Materialul a fost prezentat în cadrul Conferinței „Personalități marcante din localitatea ta”, eveniment organizat de către Direcția Educație Ungheni în parteneriat cu Asociația Istoricilor „Nicolae Iorga” din Ungheni.

Victor Grosu și Vasile Burungiu, LT „Gh. Asachi”
Coordonatoare: Oxana Timoșco, grad didactic unu