Overcast
7°C
Ungheni, Republica Moldova
Joi, 12 Februarie
 

Sprijin pentru tineri în raionul Ungheni: „CINE CE CUM?”aduce oportunități de angajare și formare profesională

Săptămâna trecută la Ungheni tinerii au avut ocazia să participe la evenimentul „Sprijin pentru tineri – CINE CE CUM?”, organizat de Centrul Regional de Tineret Ungheni în parteneriat cu ONG-ul Avanti, Consiliul Raional Ungheni și Direcția Educație, cu sprijinul proiectului „Promovarea angajării tineretului în Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova. Scopul evenimentului a fost de a prezenta oportunitățile locale de angajare, formare profesională și dezvoltare a competențelor pentru tinerii din comunitate. Evenimentul a fost un prim pas concret în crearea unei rețele locale de sprijin pentru tineri, care va continua să dezvolte inițiative, cursuri și programe pentru a sprijini tinerii din raionul Ungheni să devină competitivi pe piața muncii și să-și construiască un viitor în comunitatea lor. Tinerii din Ungheni au discutat despre competențe, informații și bariere în angajare.

Parteneriate pentru tineri

Evenimentul a reunit insti-tuții publice, ONG-uri și școli locale pentru a sprijini tinerii în găsirea unui loc de muncă și în dezvoltarea competențelor necesare pe piața muncii. Partenerii implicați au prezentat programe de formare, oportunități de angajare și modalități prin care tinerii pot accesa resursele locale. Alina Butnaru, șefa interimară a Centrului Regional de Tineret Ungheni, a subliniat:„Evenimentul acesta nu este despre statistici, ci despre a crea oportunități reale pentru tineri și a le oferi sprijin concret în orientarea lor profesională. Parteneriatul nostru cu ONG-ul Avanti, Direcția Educație Ungheni și Structura Teritorială de Ocupare a Forței de Muncă ne permite să dezvoltăm o rețea locală de sprijin pentru tineri”. Prezentă la eveniment Liliana Tincu, secretară a Consiliului Raional Ungheni, a declarat: „Consiliul Raional susține inițiativele tinerilor și va continua să sprijine politici locale de tineret, în special în cadrul Strategiei Raionale de Tineret 2022-2027. Evenimentele organizate împreună cu Centrul de Tineret și ONG-uri contribuie la pregătirea tinerilor pentru piața muncii”. Tatiana Lazar, reprezentantă a Direcției Educație Ungheni, a adăugat: „Ne bucurăm că avem o colaborare strânsă cu Centrul Regional de Tineret, ONG-ul Avanti și alte structuri locale pentru a crea oportunități de angajare și formare pentru tinerii din Ungheni”.
Eugen Scorțescu, reprezentant GIZ Moldova (online): „Misiunea noastră prin proiectul Skill Boost 2 este să oferim tinerilor oportunități reale de angajare și formare profesională. Prin rețeaua de outreach din raionul Ungheni colaborăm cu instituții publice, școli, colegii și ONG-uri pentru a identifica tinerii NEET și a-i sprijini să dobândească competențe, să se recalifice și să acceseze locuri de muncă decente”.

Proiectul Skill Boost 2 – sprijin concret pentru tineri

Totodată, la eveniment a fost lansat proiectul „Skill Boost 2.0: Împuternicirea tinerilor din raionul Ungheni pe piața muncii”. Potrivit reprezentanților Centrului Raional de Tineret proiectul Skill Boost 2 urmărește să sprijine 1500 de tineri până în 2027 prin trei piloni principali: Identificarea oportunităților de angajare – colaborare cu angajatori locali și Agenția Națională pentru Ocupare a Forței de Muncă; Cursuri de formare și recalificare – programe pilot pentru barista, asistent organizare evenimente, specialist e-commerce și eficiență energetică; Rețeaua locală de outreach – parteneriat între instituții publice, ONG-uri și școli pentru identificarea și sprijinirea tinerilor NEET (tineri care nu studiază, nu muncesc și nu participă la formare profesională).

Mesaj pentru tineri

„Explorați oportunitățile oferite, dezvoltați competențe practice și profitați de sprijinul autorităților și ONG-urilor. Împreună putem contribui la dezvoltarea comunității și la crearea unui viitor profesional solid aici, acasă.” – Alina Butnaru.

WORLD CAFÉ – sesiunea unde tinerii au discutat despre competențe necesare pentru angajare, informațiile utile și obstacole

Tinerii din raion au participat la o sesiune de tip WORLD CAFÉ, unde au discutat despre competențele necesare pentru angajare, informațiile utile și obstacolele care îi împiedică să intre pe piața muncii. Evenimentul a fost conceput astfel încât participanții să poată contribui activ și să își împărtășească ideile într-un cadru interactiv.
Aceștia au identificat atât competențe tehnice – digitale, cunoașterea limbilor străine, tehnici specifice joburilor – cât și abilități sociale: responsabilitate, încredere în sine, flexibilitate, comunicare eficientă, curaj și capacitatea de a lucra în echipă. De asemenea, au subliniat importanța relațiilor pozitive între oameni și a implicării în proiecte locale.
Discuțiile au arătat că tinerii au nevoie de mai multe informații practice pentru a lua decizii corecte despre muncă: drepturile lor, condițiile de muncă, salariile corecte, contractele și orientarea profesională. Printre aspectele cele mai confuze se numără redactarea CV-ului, scrisoarea de intenție, simulările de interviuri și determinarea salariului corect în Republica Moldova.
Participanții au propus și metode atractive pentru livrarea informației: materiale video scurte, jocuri educaționale, excursii și tabere tematice cu artiști, întâlniri cu influenceri și antreprenori, stagii scurte de practică și vizite la firme locale. Ideea centrală a fost că informația trebuie să fie interactivă, ușor de aplicat și accesibilă prin canale moderne.
Tinerii au discutat și despre barierele care le limitează accesul la muncă: salariile mici, lipsa experienței, teama de eșec, programul lung de lucru, condițiile nepotrivite și dificultățile de transport. Printre soluțiile propuse se numără stagii practice, informare prin rețele de socializare, încurajarea tinerilor, ajustarea programului de muncă, plata salariului după merit și implicarea factorilor de decizie pentru crearea de oportunități locale.
Sesiunea a oferit autorită-ților și organizațiilor participante o imagine clară asupra nevoilor tinerilor din Ungheni și a modalităților concrete prin care aceștia pot fi sprijiniți în tranziția către piața muncii.