Trimite știrea ta
Susține-ne pe Patreon
Accidentul vascular cerebral (AVC) nu mai este de mult timp doar o afecțiune a vârstei a treia. Astăzi, spitalele primesc tot mai mulți tineri secerați de această patologie din cauza stilului de viață, a stresului și a ignorării primelor semnale de alarmă. Despre tipurile de AVC, modul corect de reacție al celor din jur și cum funcționează noul Centru Regional din Ungheni – inaugurat oficial în acest an pentru a deservi și populația din raioanele Călărași și Nisporeni – am discutat cu medicul neurolog Veaceslav Săculțanu, coordonatorul acestui centru regional.
Tipurile de AVC, simptomele timpurii, demența digitală și capcanele ignoranței
– Domnule doctor, publicul larg știe că AVC-ul este o urgență, dar puțini cunosc că există mai multe tipuri. Cum le putem descrie pe scurt pentru cititori și care este cel mai frecvent?
– În noțiunea noastră medicală, AVC înseamnă atac vascular cerebral, iar în rândul populației este cunoscut ca „insult”. Cele mai des întâlnite ca frecvență sunt AVC-urile ischemice. Pe înțelesul tuturor, atacul ischemic înseamnă că un vas de sânge este astupat de un tromb (cheag) sau se stenozează, adică se înfundă, iar circulația sângelui nu mai trece. Al doilea tip este AVC-ul hemoragic, care înseamnă o ruptură a vasului și o revărsare de sânge în creier (apoplexie). El este provocat, în primul rând, de o hipertensiune arterială majoră, malignă, sau de malformații congenitale ale vaselor și anevrisme, probleme cu care omul se naște și le duce toată viața până când vasul cedează la un salt de tensiune. Care e cel mai periculos? Toate sunt periculoase, dar important este cum acționăm.
– Cum putem diferenția aceste două tipuri dacă semnele exterioare par la fel?
– Tot aceleași simptome apar în ambele forme. Unicul aparat și unica examinare radiologică de înaltă performanță care ne ajută să le diferențiem imagistic este tomografia computerizată (CT). La CT, AVC-ul hemoragic și cel ischemic ne apar sub aspecte total diferite. Acest lucru este crucial, fiindcă și tratamentul este complet diferit. La AVC ischemic, politica noastră regională este axată pe o intervenție rapidă, într-o perioadă critică și scurtă numită „fereastră terapeutică”: trebuie să avem un timp de sub 3-5 ore (cel mult 4 ore) ca să inițiem tratamentul specific de tromboliză (dizolvarea cheagului cu preparate). Dacă se depășește acest timp sau trombul este prea mare, la instituțiile de clasa a III-a din Chișinău (Institutul de Medicină Urgentă și Institutul de Neurologie și Neurochirurgie) se poate face trombextracție – extragerea chirurgicală a trombului. Pentru asta avem un timp rezervat de cel mult 6 până la 9 ore, ceea ce este tot în favoarea pacientului. În schimb, în cazul AVC-ului hemoragic, majoritatea pacienților rămân la un tratament conservator, neurochirurgii intervenind rar, doar în funcție de localizare și mărime. În cazul anevrismelor sau malformațiilor, se intervine chirurgical prin metode speciale de închidere a vasului.
– Pentru oamenii de rând, cum se recunosc primele simptome de AVC de la distanță?
– Pentru a aduce populația mai aproape de înțelegerea bolii, promovăm trei simptome principale prin acronimul A.V.C., semne care se văd ușor de către cei din jur: A – Asimetria feței: S-a lăsat colțul gurii pe o parte; V – Vorbirea: S-a întâmplat ceva cu limbajul pacientului – ori nu mai vorbește deloc, ori nu poate spune nimic când îl întrebi, ori își încurcă vorbirea; C – Căderea brațului: Slăbiciune motorie bruscă. Totuși, un specialist știe că nu este obligatoriu să vezi mereu asimetria feței; alimentarea creierului se produce prin două sisteme: sistemul carotidian (care aduce sângele de la inimă) și sistemul vertebro-bazilar, ale cărui vase trec prin regiunea cervicală a coloanei vertebrale. Atunci când există probleme ale coloanei cervicale (anomalii de dezvoltare, traumatisme), apar tulburări vasculare cu o simptomatologie mai rară și mai puțin vizibilă pentru oamenii de rând.
– Ce alte semnale subtile ne dă organismul înainte, pe care oamenii tind să le ignore?
– Marea problemă este că noi ignorăm semnele și zicem „lasă că mi-o trece”. Tensiunea arterială crescută, chiar și necunoscută de pacient, se manifestă adesea prin cefalee (durere de cap). Pacientul ia un antispasmodic de la o colegă sau de la farmacie, dar dacă durerea nu cedează și durează de câteva zile, este un semnal de alarmă. Amețelile și vertijul – fie ele poziționale (când te ridici brusc de pe scaun, când te așezi sau când te culci în poziție orizontală) – dacă devin permanente și frecvente, indică tulburări de circulație a sângelui în vasele creierului. De asemenea, o simplă migrenă cronică este un factor de predispunere la insult, pentru că acolo există un spasm vascular repetat. Organismul se luptă, dă semne de știre, este ca o perioadă lucidă și amăgitoare dinaintea furtunii, iar noi trebuie să-l ascultăm. La analizele de sânge, hipercolesterolemia – adică depunerea de grăsime pe vase din cauza metabolismului leneș – ne pune în gardă. Colesterolul „rău” (LDL) nu trebuie să depășească standardele actuale din protocoale, care indică cifra de 1,8 sau maximum 2 mmol/l. Dacă trece de 2 și ceva, raportat la cel bun (care e în jur de 1,3), trebuie investigat și tratat cu dietă și medicamente speciale ca să prevenim ocluzia (înfundarea) vasului.
– Statul pe perioade lungi în fața calculatorului sau cu ochii în telefon poate fi considerat o cauză directă sau un factor de risc pentru un AVC?
– Pe fondul bolilor vasculare cronice, al AVC-urilor repetate și al salturilor hipertensive, apar atrofii cerebrale și degenerescență. Iar legat de întrebarea dumneavoastră, da, poate fi un factor. Recent, în societate și la nivel internațional, au început să fie inițiate studii și publicații care atestă un nou termen: demența digitală. Toate acestea sunt legate direct de scăderea circulației sângelui spre creier. Creierul cântărește doar în jur de 2% din greutatea corpului uman (sub 2 kg), însă are nevoie de un volum uriaș de hrană: el consumă 40% din glucoza totală a organismului. Dacă noi stăm în hipoxie, în încăperi închise, sub influența razelor ecranelor care afectează funcția creierului și a vaselor, apar aceste probleme. Tot ce e nou e bun, dar trebuie să existe o măsură educativă.
– De ce vedem tot mai mulți tineri de 20-25 de ani care suferă un AVC, deși înainte era considerată o boală a vârstnicilor?
– Numărul problemelor vasculare este în creștere globală fiindcă speranța de viață e mai mare, dar calitatea vieții și educația oamenilor suferă. La tineri, riscul crește masiv între 25 și 35-40 de ani. Cauza principală o reprezintă dereglările metabolice, alimentate direct de ceea ce cumpărăm și mâncăm. Înainte nu existau produsele de azi; copiii merg la școală cu chipsul în mână, iar asta favorizează acumularea timpurie de colesterol. Adăugați munca sedentară – stăm pe scaun la calculator sau în telefon. Eu mereu le spun tinerilor: dacă tot folosești telefonul în exces, măcar mișcă-te în soare, fă mișcare, căci mișcarea înseamnă viață. Pe lângă factorii genetici, ereditatea de la părinți și rase (unde rasa europeană este mai predispusă la patologii cardiace și cerebrale decât altele), tinerii își adaugă factori nocivi din afară: fumatul cronic (tabagismul), abuzul de alcool și, din nefericire, consumul tot mai mare de substanțe interzise (droguri). În trecut nu eram în tendință cu drogurile, nu se cunoșteau, dar azi ele sunt pe piață și fac ravagii printre tineri. De altfel, există lucruri simple pe care nu le promovăm destul. Când eram student la facultate, nici eu nu știam că trebuie să folosesc 1,5 – 2 litri de apă pe zi, nu se promova ideea că suntem făcuți din lichid și apă. Acum se promovează stilul sănătos, consumul de legume și cantitatea exactă de fructe, de pildă 4-5 fructe pe zi. Doctorul nu o să vină acasă la nimeni să-i aducă apă sau fructe, apa curge la izvor, e la fântână și în magazin, dar trebuie ca omul singur să conștientizeze.
„Fereastra” care face diferența dintre viață și moarte, gestionarea urgențelor și activitatea noului Centru din Ungheni
– Domnule doctor, ce se întâmplă în cazul dramatic în care un om suferă un AVC în somn? Cum se calculează timpul de intervenție?
– Este o situație frecventă. Omul se culcă sănătos și dimineața nu se mai poate scula din pat, nu vorbește sau are fața strâmbă. Noaptea, când organismul este în stază, perturbările de rit ale inimii (tahicardii sau fibrilații paroxistice) favorizează formarea trombului, adesea spre dimineață. În regiunea nocturnă, regula medicală spune că „fereastra terapeutică” și debutul se socotesc din momentul în care omul a fost văzut ultima dată activ și sănătos – adică la orele 22:00-23:00 din seara precedentă. Ziua este mai simplu, fiindcă la sat avem cazuri când vecinii observă imediat: de exemplu, la ora 06:30 o persoană a ieșit în curte să dea hrană la păsări, s-a salutat cu vecinul, iar peste un sfert de oră vecinul vede că nu mai răspunde și a căzut. Atunci știm debutul concret.
– Ce trebuie să facă și ce NU trebuie să facă o persoană din jur până la sosirea ambulanței?
– Practic, cel din jur nu trebuie să facă nimic, ci doar să apeleze urgența. Mulți pacienți sunt găsiți căzuți lângă pat sau în ogradă, având sângerări la cap. De pildă, iarna, omul se duce la sat să facă focul în sobă, își pierde cunoștința din cauza spasmului vascular, cade și se lovește cu capul de sobă. În aceste cazuri avem și un atac vascular ischemic, dar și un hematom traumatic cerebral. Din acest motiv, dacă personalul de pe ambulanță constată o sângerare externă sau traumatism cranian, administrarea preparatului de tromboliză (Actilyse) este total contraindicată, fiindcă riști să provoci o hemoragie masivă. Deci, nu mișcați pacientul inutil și nu îi dați pastile! Singurele lucruri pe care le puteți face: dacă pacientul este activ, întrebați-l ceva ca să vedeți dacă graiul e păstrat. Dacă vomită – ceea ce este o reacție frecventă de apărare a creierului la tensiuni mari și apoplexii – întoarceți-l pe o parte ca să nu se asfixieze. Dacă știți să manipulați aparatul, măsurați-i tensiunea ca să o comunicați medicilor.
– Există pacienți care povestesc că au avut tensiune mică toată viața (90 cu 60), s-au simțit rău, iar la venirea echipei de la urgențe tensiunea era 120 cu 80, medicii spunându-le că este „ideală conform protocolului” și că nu le pot face nimic. Cum stau lucrurile din punct de vedere vascular?
– Pentru un pacient obișnuit constituțional cu tensiunea 90 cu 60, o valoare de 120 cu 80 reprezintă o catastrofă. Organismul și creierul sunt adaptați la o anumită presiune. Aici contează mult și vârsta vasului – noi îmbătrânim, dar vasele noastre îmbătrânesc mult mai repede înaintea noastră (la 55-60 de ani ele pot fi mult mai bătrâne, ba chiar de la nou-născut vasul începe să simtă șocuri în interacțiunea cu strada). Dacă un om are vasele îmbătrânite și sclerozate, o tensiune de 120, care teoretic e considerată ideală în standarde, pentru creierul lui poate însemna un spasm sever sau o catastrofă. În schimb, pentru un hipertensiv, o valoare de 140 cu 60 nu este o catastrofă acută, fiindcă vasul lui elastic s-a auto-adaptat în timp la presiuni ridicate.
– Centrul din Ungheni a fost deschis de la 1 ianuarie ca cel de-al 11-lea centru regional din țară. Cum decurge activitatea și ce dotări aveți?
– Am fost ultimul centru deschis pe țară, dar cum se spune, ori pornești primul, ori închei frumos. Programul național de tromboliză a început în Moldova în 2005 cu simple tentative. La început doar ascultam ce ne spuneau colegii de peste hotare la congrese, nu aveam nimic în țară. Ulterior, s-au înființat centrele regionale după modelul colegilor din Cehia și cu o implicare bună a României. În 2008 am început o colaborare strânsă cu țările baltice, care ne-au ajutat enorm. În final, în 2019, la un congres de neurologie de la Chișinău, datorită academicianului Stanislav Groppa, s-a luat decizia ca centrul regional să fie la Ungheni, depunându-se o muncă uriașă pentru a ține piept doleanțelor din alte raioane. Poziția Ungheniului ne avantajează strategic; suntem pe o linie cu Iașiul, iar dacă un caz nu poate fi direcționat rapid spre Chișinău, Iașiul este mult mai aproape.
Astăzi avem echipamentul necesar oferit prin programul național: tomograful spitalului, contrastul pentru tomografia angio, tehnicieni și asistenți foarte bine pregătiți. Prin telemedicină, suntem conectați permanent cu centrul comprehensiv de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Din ianuarie și până în prezent, avem deja în jur de 25-30 de pacienți trombolizați și 5-6 pacienți transferați cu succes la Chișinău pentru trombextracție, care ulterior s-au întors la noi la recuperare. Timpul nostru intern de reacție – „door-to-needle” (de când intră pe ușă, face CT-ul și aplicăm tratamentul) – a ajuns la o performanță de 20-25 de minute, ceea ce este excelent. Dispunem de dopplerografie vasculară pentru a detecta stenozele și ocluziile arteriale în vederea stentării neurochirurgicale, dar și de un cabinet neurofiziologic echipat pentru electroencefalografie (EEG), fiind singurul cabinet de acest fel dotat din raioane, în afară de Chișinău.
Și dacă tot vorbim despre asta, vreau să le transmit ceva tuturor pacienților noștri. Eu înțeleg perfect de ce unii oameni și-au pierdut încrederea în trecut și preferau să plece direct la Chișinău; am avut și eu cazuri în familia mea și durerile trecute nu se discută. A fost o perioadă lungă în care medicina din Ungheni a mers în urma altora, spitalul nu avea dotările necesare. Dar acum situația este complet schimbată. Avem tineri specialiști extraordinar de bine pregătiți, veniți cu un limbaj modern de învățământ, care își fac treaba corect și au toată tehnologia la mână. Acum avem cu ce lucra, așa că unghenenii trebuie să aibă curaj și încredere în spitalul local.
– Care sunt acele minusuri de logistică și infrastructură cu care vă confruntați în activitatea zilnică a centrului?
– Extrem de dificil și valabil pentru toate centrele din țară, este lipsei unui traseu reglementat de reîntoarcere (repatriere) a pacientului. Noi deservim și raioanele Nisporeni și Călărași. Aducem de acolo un pacient cu pareză (handicap de mână sau picior), îl tratăm în urgență, îi salvăm viața și îi reducem considerabil deficitul motor. Pacientul rămâne în viață, dar mai departe urmează procesul lung de recuperare. Problema logistică apare când vrem să reîntoarcem pacientul stabilizat la spitalul din raionul lui de origine. Spitalele de acolo manifestă reticență, spun că ei vor „pacientul sănătos” și nu vor să-l preia cu sechele motorii, deși noi am făcut partea de urgență. Încă nu este organizat circuitul de transport – nu se știe clar dacă repatrierea se face cu transportul propriu al spitalului sau prin Serviciul de Ambulanță contra cost. Este o verigă lipsă în implementarea sistemului național, dar avem de muncit și se va organiza un traseu clar prin ordine ministeriale.
– În concluzie, care ar fi sfatul dumneavoastră direct pentru cetățeni?
– Să nu ignore sfaturile medicului de familie. El este „tatăl și mămica” voastră în sănătate. Dacă știi că ai tensiune, că ai dureri de cap sau amețeli, nu mai spune „lasă că mi-o trece”. Organismul se luptă, vrea să ajute și dă semne clare înaintea furtunii. Trebuie doar să avem înțelepciunea să îl ascultăm la timp.
