Clear sky
27°C
Ungheni, Republica Moldova
Miercuri, 6 Mai
 

Peste 6 400 de contestații la evaluarea cadastrală

În cadrul procesului de evaluare și reevaluare cadastrală a bunurilor imobile au fost depuse peste 6 400 de contestații, în urma consultărilor publice desfășurate la nivel național timp de 90 de zile. Cele mai multe contestații vizează caracteristicile tehnice – 52%, 45% se referă la dezacordul privind valoarea estimată, iar peste 3% țin de încadrarea bunurilor în tipul sau subtipul corespunzător, transmite IPN.

Potrivit Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, platforma dedicată procesului a fost accesată de 360 de mii de ori. Cele mai multe contestații s-au înregistrat la Chișinău, peste 46%, urmate de suburbii (9,4%), municipiul Bălți (8,7%) și alte localități (circa 35,5%). Pe categorii de bunuri, cele mai multe contestații au fost depuse pentru apartamente – 47,8%, urmate de casele din mediul urban – 23,6% și cele din mediul rural.

Autoritățile precizează că termenul de examinare a unei contestații este de maximum 30 de zile, iar aproximativ 78% dintre cereri au fost deja procesate. 49% dintre ele au fost redirecționate către Cadastrul bunurilor imobile pentru analize suplimentare iar 8% au dus la actualizarea datelor tehnice. Alte cazuri au fost soluționate prin informări sau respinse din motive procedurale.

Directorul AGCC, Ivan Danii, a declarat că pentru următoarea etapă, termenul de consultare pentru bunurile imobile din mediul rural a fost extins cu încă 90 de zile. Totodată, au fost lansate consultări publice privind valorile intermediare pentru bunurile comerciale și industriale, care se vor desfășura până la 31 iulie, perioadă în care proprietarii pot depune contestații.