Cerșetoarea

Dimineață Luminița a fost lăsată la o stație de așteptare din satul Negura Nouă, un sat mare de la nordul Moldovei, de mama ei, Sanda. Fetița avea patru ani împliniți, era frumoasă ca un îngeraș, avea ochii mari albaștri ca cerul, părul galben ca spicul grâului, numai că era încâlcit, nepieptănat, era neîngrijită, flămândă și înghețată.

Trecuseră câteva ore de când o aștepta pe mama ei care i-a spus: „Mă aștepți aici, nu te duci nicăieri, eu acuși am să vin”.
Afară era primăvară devreme, soarele timid se lupta să-și facă simțită prezența, dar vântul rece de iarnă încă sufla. Aerul era proaspăt și curat, dar lipsit de căldura specifică a anotimpului.
Mama ei, Sanda, o femeie de treizeci și trei de ani, vânduse casa părintească din sat ca să achite datoriile adunate pentru băutura consumată cu prietenele ei de pahar. Părinții ei decedase cu câțiva ani în urmă, ei s-ar fi îngrozit foarte mult să fi știut ce a făcut fiica lor. Ea consuma alcool și când erau ei în viață, dar mai mult lucrând cu ziua prin sat, seara primea banii și îi cheltuia prin baruri.
Astăzi Sanda a hotărât să plece cu o prietenă de a ei în Rusia să câștige bani, fiica sa a lăsat-o la stație, poate o va lua cineva să o crească, nu avea deloc remușcări pentru fapta sa. Afară de acum se întuneca, Luminița înghețase, era flămândă și, văzând că mama ei nu mai vine, plângea amarnic.
La oprire apăru un om în etate și o întrebă: „Da ce plângi, fetițo, de ce ești singură aici, unde e mama ori tatăl tău?”.
Luminița răspunse printre suspine: „Mama m-a lăsat dimineață aici, mi-a spus să nu plec nicăieri că va veni și mă va lua cu dânsa, dar nu a mai venit, iar tată eu nu am”. Moșul o privi atent, se gândi puțin și îi zise: „Dacă mama ta până acum nu a venit, nici nu o să mai vină, haide cu mine, ne vom gândi noi ce să facem mai departe”.
În timpul acesta de oprire se apropiase o mașină luxoasă, din mașină scoase capul un tânăr care strigă: „Tată! De mult aștepți? Eu am avut niște probleme și din acest motiv m-am reținut”. Moșul o luă de mână pe Luminița și urcă în mașină. Tânărul întrebă mirat: „Dar cine mai este și fetița aceasta?”. La ce moșul îi zise: „Mână mașina și taci, pe urmă vom vorbi”.
Ajunși acasă, moșul își strigă soția: „Tomița! Vino la mine, ia copila acesta, dă-i ceva de mâncare și așterne-i să doarmă, e înghețată și flămândă”.
Tomița își cunoștea bine soțul, niciodată nu-l întreba nimic, dacă el binevoia, îi spunea, dacă nu, înseamnă că n-are ce să-i pună întrebări. O luă pe Luminița de mână, o duse în bucătărie, o servi cu o farfurie de borș. Fetița mânca repede, se vedea că este înfometată. Tomița observă că fetița e foarte frumoasă.
Ea avea doi băieți, erau de acum maturi și căsătoriți. Drăgan avea trei copii și toți băieți. Tomița tare a mai vrut să nască nora o fetiță. dar nu a fost să fie. Șerban era căsătorit înaintea lui Drăgan, dar copii nu avea. Soția lui Drăgan, Varga, era bună la suflet, liniștită și o bună gospodină, însă soția lui Șerban era cu totul altă ființă, cu nimeni nu se împăca, toți erau de vină la orice pas. Nu-i plăcea să facă bucate, să găsească limbaj comună cu soacra și cu ceilalți ai casei.
Tomița era curioasă să știe cine-i fetița și de unde s-a luat în casa lor, dar legea lor era că ea nu trebuia să pună întrebări. A dezbrăcat-o și a culcat-o, hotărând că a doua zi să o scalde și să o îmbrace în hăinițe rămase de la nepoții ei.
Tomița ardea de nerăbdare să afle ceva despre fetiță și l-a întrebat pe Bogdan: „Se poate să scald fetița, iată am ales niște hăinuțe rămase de la copiii lui Drăgan, hainele ei sunt prea vechi și murdare, nu-mi închipui să o îmbrac în ele”.
Bogdan i-a dat voie binevoitor.
Când s-a apropiat Tomița de patul unde dormea Luminița, a rămas șocată, fetița ardea ca focul, nu putea nici vorbi, era umflat gâtul. S-a apropiat de soț, spunându-i: „Trebuie să ducem fata la spital, e răcită, arde ca focul”.
Bogdan a liniștit-o: „Mă duc să cumpăr ceva de răceală de la farmacie, dar tu fă-i niște ceaiuri din ierburi, eu să te învăț ce să faci? Nu trebuie dusă nici la un spital”.
Tomița nu a mai zis nimic, timp de două săptămâni a lecuit-o pe Luminița. Îndrăgise fetița aceasta mică, neputincioasă, liniștită și se gândea: ce fel de mamă a avut biata fată că a lăsat-o pe timp de iarnă, dezbrăcată, flămândă în mijlocul drumului?
Așa și nu știa ce gânduri are soțul ei în privința fetiței. Dar într-o zi, când Luminița s-a însănătoșit, Bogdan a zis: „Ajunge atâta să fie fata bolnavă, trebuie de câștigat și bani”.
Tomița a rămas mirată, s-a priceput ce lucru i-a gătit Bogdan Luminiței, însă nu a zis nimic.
De dimineață Luminița a fost luată de Bogdan și Drăgan și dusă în camera lor, acolo ei timp de o oră au învățat-o să cerșească. Ea era prea speriată ca să nu se supună condițiilor puse de Bogdan.
Au îmbrăcat-o în niște haine demodate, vechi, au urcat-o în mașină și au plecat într-un oraș din apropiere. Într-un cărucior au aranjat-o așa că să arate că picioarele ei sunt rupte. Cu glas jalnic cerșea bani pentru proteze. Drăgan urmărea toate mișcările Luminiței. Seara el a luat-o și a dus-o în casa unde se aflau încă câțiva copii cerșetori. Era mulțumit, cel mai mulți bani a câștigat Luminița.
Așa zi de zi Luminița a cerșit bani când într-un oraș, când în altul, timp de doi ani. Odată pe an o duceau în sat unde locuia Tomița, ea îl ruga pe Bogdan să aducă fata. Pentru Luminița asta tot era o bucurie. O numea pe Tomița „bunică”, și pe Bogdan „bunel”, ei erau bucuroși.
Treceau ani. Creștea o fată foarte frumoasă, chiar și în hainele rupte, demodate, cu un batic vechi pus pe cap oricum era frumoasă.
Într-o zi un polițist a luat și a dus-o la poliție, zicându-i: „Tu trebuie să fii dusă la casa de copii, acolo vei învăța la școală, vei frecventa cercuri de dansuri, de muzică și multe alte lucruri interesante, aceea va fi familia ta”. Însă Luminița a început să plângă spunând: „Eu frecventez școala în fiecare zi până la amiază, pe urmă mănânc și mă duc să câștig bani și eu am familie. Am pe bunelul Bogdan, pe bunica Tomița și fratele Șerban, asta e familia mea. Eu nu vreau altă familie.”
Ei l-au sunat pe Șerban, el a venit la poliție și s-a mirat că Luminița a fost adusă la sediu, polițiștii i-au pus amendă, el a achitat-o și le-au dat drumul. Dacă fata nu a vrut la casa de copii, nu au avut ce-i face.
Șerban nu odată i-a mulțumit tatălui său că a adus-o pe Luminița în casa lor, datorită ei câștigau bani buni, au procurat o casă luxoasă, au amenajat-o frumos și alte lucruri au procurat cu banii câștigați de ea.
Soția lui Șerban, Dana, o ura de moarte, observa că soțul ei îi acordă multă atenție Luminiței. Dar nici nu putea, când ea se îmbrăca în haine mai bune și o ducea Șerban în sat la maica sa el o privea cu multă dragoste. Dana observa toate lucrurile acestea și a hotărât să scape de Luminița.
Se ocupa cu ghicitul în oraș, știa pe mulți tineri care se ocupau de furturi ori escrocherii, într-o zi a ales doi tineri și le-a zis: „Vreau ca voi să schilodiți o fată care pe mine mă deranjează, și voi plăti bani buni”. Tinerii au ales o zi în care Luminița era adusă la o răscruce unde drumul venea din deal în vale. Ei au ales timpul când afară se întuneca, au venit pe la spatele căruciorului Luminiței și i-au făcut un vânt ca să se răstoarne sub mașinile care treceau pe șosea.
Luminița a întors capul și a observă doi tineri care i-au împins căruciorul, dar ea nu a reușit să sară din el și a nimerit sub roțile unei mașini mici, și-a traumatizat capul și picioarele. A avut noroc că șoferul care a săvârșit accidentul era un om în vârstă, bun la suflet, el nu a fugit de la locul accidentului, dar a sunat imediat la ambulanță, tot atunci venise și polițiștii la fața locului.
Luminița era fără cunoș-tință, medicii au făcut tot ce era în puterea lor, i-au pus piciorul în ghips, i-au făcut investigații la cap, l-au bandajat, însă fata așa și a rămas fără cunoștință.
O soră medicală a luat telefonul ei mobil și, văzând un număr care era mai des solicitat, a sunat, a răspuns un bărbat, ea se adresă: „Domnule! La noi în secția numărul unu de la spital a nimerit o domnișoară blondă, e lovită grav, veniți și o vedeți, poate îți putea să o ajutați, este în comă”.
Șerban auzind noutatea, a rămas șocat, cine și cum a putut trauma copila aceasta liniștită și bună la suflet, cui a încurcat ea?
El imediat s-a gândit la soția sa Dana, în ultimul perioadă o privea cu ură pe Luminița. A intrat în camera Danei și a întrebat: „Tu nu ești la curent, ce a pățit Luminița?”. Dana liniștită a spus că nu știe nimic.
Șerban s-a dus la spital, Luminița încă nu ieșise din comă, el cu milă privea la fața palidă, slăbită a fetei. S-a apropiat, a luat-o de mână și i-a zis: „Te rog, Luminița fii tare, eu am să aflu cine a săvârșit crima aceasta și o să fie vai și amar de capul lor”.
A netezit-o pe față cu dragoste și s-a dus la medicul care a operat-o, i-a mulțumit pentru intervenția medicală și l-a rugat: „Vă rog, lecuiți fetița, dacă trebuie bani pentru medicamente, eu totul voi procura, numai spuneți-mi”. Doctorul l-a încredințat că traumele la picioare nu-s tare grave, mai greu e cu lovitura la cap, a fost traumatizată rău. Ei îi trebuie liniște și totul va fi bine.
Luminița și-a revenit din comă a patra zi, Șerban era la patul ei, o ținea de mână și vorbea cu ea, îi zicea: „Numai îți vei veni în fire și eu te duc la bunica și bunelul, ei te așteaptă”.
Luminița și-a revenit și slab îi răspunse: „Mie tot mi-e dor de bunei”. Șerban de bucurie o cuprinse și o sărută cu multă dragoste, fericit că ea și-a revenit.
O întrebă: „Luminița, tu știi cine a împins căruciorul?”.
Luminița răspunse: „Știu, doi tineri care în ziua ceea de două ori s-au apropiat de mine, mă priveau” și fata i-a descris. După descriere Șerban și-a închipuit cine sunt făptașii.
El s-a dus și i-a găsit foarte repede, i-a chemat de o parte și le-a spus: „Dacă vreți să nu vă dau pe mâna legii, dar acolo voi pentru tentativă de omor veți câștiga ani buni de pușcărie, îmi răspundeți detailat cine și cât v-a plătit pentru a împinge căruciorul?”.
Tinerii îl cunoșteau bine pe Șerban știau la ce e capabil el și imediat i-au spus: „Ne-a împăcat soția dumitale, Dana, ne-a plătit bani ca să împingem căruciorul în vale ca fata să fie greu traumatizată.”
Șerban nu a mai zis nimic, el s-a dus acasă, a strigat-o pe Dana și i-a zis: „Ai strâns hainele și imediat ai ieșit din casa mea și să te ferească Dumnezeu să mai faci așa o tentativă de omor. Acum eu te-am iertat, dar a doua oară înfund pușcăria cu tine. Tu mai înțeles?”.
Dana, tremurând de frică, a ieșit din casă, a încercat să mai spună ceva, dar Șerban așa a privit-o că ea a muțit, nu a mai zis nimic.
Peste câteva zile, Șerban a luat-o pe Luminița din spital și au plecat în sat. Bucuria Tomiței era mare, într-adevăr s-a atașat mult de Luminița. Fata repede își revenea, dar mai avea dureri mari de cap.
Luminița, de la lovitura mare care a avut-o la cap, a început să vadă soarta oamenilor. Bogdan voia să plece la o întâlnire cu niște clienți de a lui, însă Luminița i-a zis: „Bunele, nu pleca nicăieri, pentru mata va fi un drum foarte periculos, poate să se întâmple o nenorocire”.
Bogdan și Tomița au privit-o lung și au întrebat-o: „De unde știi tu ce va fi?”. Luminița a zis: „După ce am avut lovitura aceasta la cap, îmi vin niște vederi, parcă văd ceva ce se va întâmpla și am văzut că dacă bunelul va pleca acum, se va întâmpla o nenorocire”.
Tomița, când era tânără se ocupa cu vrăjitul, cu trasul cărților. Ei nu-i erau străine așa sentimente care le zicea Luminița. Bogdan a ascultat-o pe Luminița, dar l-a trimis pe un ajutor de al lui la întâlnire. Peste câteva ore a aflat că mașina lui a fost atacată și tânărul care era la volan a fost omorât.
El s-a apropiat de Luminița și i-a mulțumit mult. Bogdan a căzut pe gânduri, se gândea că fata aceasta poate face mai mulți bani cu așa dar clarvăzător de la Dumnezeu.
Dana avea doi frați, ei nu demult ieșise din detenție, ea le-a povestit că Șerban a alungat-o din pricină la o cerșetoare, frații au hotărât să se răzbune pentru sora lor.
Șerban avea mulți prieteni care i-au sunat și i-au spus despre frații Danei și ce vor ei să întreprindă.
El era în sat, se pregătea să plece la oraș, Luminița l-a privit și i-a zis: „Bade Șerban, nu pleca nicăieri, te așteaptă niște oameni răi, trebuie să fii tare atent, să nu crezi pe nimeni și dacă pleci să nu fii singur”.
Bogdan de acum știa că Luminița are puterea de a vedea și i-a zis: „Eu, băiete, plec cu tine, tu nu vei fi singur cu bandiții ceia”.
Tomița începu a plânge și se ruga: „Fiți atenți ori poate să nu plecați nicăieri, doar bandiții de frați ai Danei nu stau mult timp la libertate, ei mereu fură, ucid pe cineva, poate i-a prinde poliția și atunci voi veți putea pleca la oraș”.
Bogdan îi zise: „Nu te amesteca, femeie, noi știm ce facem, fii liniștită, acuși îl vom suna și pe Drăgan”.
Bărbații au plecat și Tomița a început să-și depene amintirile. Familia ei era din romi mai înstăriți, mai bogați decât familia lui Bogdan. În familie erau cinci copii, patru frați și o singură fată. Tomița era mezina, toți o iubeau, o răsfățau. Bogdan se împăca bine cu frații ei, el deseori venea la ei în ospeție, o privea atent pe Tomița. Ea era fată frumoasă, degrabă împlinea șaisprezece ani.
Frații au observat și i-au zis: „În zădar te uiți după Tomița, ea are mire, părinții de mult s-au înțeles, cum împlinește șaisprezece ani, jucăm nunta”.
Bogdan nu era deprins să piardă niciodată, el a pândit când a rămas într-o seară singur cu Tomița și repede i-a spus: „Eu te iubesc și vreau să fii soția mea și noi trebuie să fugim împreună, altfel te vor da după Bandula, tu îl iubești pe el?”. Tomița a zis: „Eu nu-l iubesc”.
„Atunci eu te aștept diseară la poartă pe la ora douăsprezece”, zise Bogdan.

Va urma