Rețeta unei vieți împlinite

Olesea Ranețcaia Popescu este o gospodină desăvârșită și o profesoară dedicată. Iubește în egală măsură arta patiseriei și munca de dascăl. Dragostea pentru gătit a moștenit-o de la mama sa, iar vocația de profesor o poartă în suflet încă din copilărie. Pentru ea, sărbătorile sunt adevărate provocări, în special cele pascale.

— Povestiți-ne cine este Olesea Ranețcaia Popescu și de unde își trage rădăcinile?
— M-am născut în satul Morenii Noi, într-o familie de gospodari, doi frați și două surori. În familia noastră au fost cultivate mereu valori importante precum bunătatea, dragostea, stima și respectul. Casa părinților a fost întotdeauna deschisă pentru oaspeți, fiind un loc primitor și cald. Sărbătorile ocupă un loc aparte în amintirile mele, fiind asociate cu mirosul pâinii și al plăcintelor proaspăt scoase din cuptor, pregătite cu grijă de mama.

— De la mama ați deprins dragostea de gătit.
— Da, mama mea a fost o bucătăreasă deosebită. Încă din copilărie îmi amintesc acel miros care se simțea în fiecare sâmbătă la gura cuptorului, când se cocea pâinea și plăcintele gustoase. Însă și mai vii sunt amintirile din zilele de dinaintea sărbătorilor, când în cuptor se pregăteau cârnații de casă, pârjoalele, toba, sarmalele și multe alte bucate tradiționale.

— Avea mama un secret al ei în pregătirea copturilor?
— Mama cocea pâinea și colacii pe vatră, deoarece pe atunci nu erau prea multe tăvi de copt. Înainte de a introduce aluatul în cuptor, presăra făină de porumb pe vatră pentru a verifica dacă acesta era suficient de încins. Când scotea copturile, mirosul se răspândea în toată mahalaua, mai ales cel de cozonaci și pască.

— Spuneați că mama avea un cuptor încăpător, unde veneau și vecinele să coacă. Cum erau acele vremuri?
— La sărbători, la noi venea întreaga mahala să coacă sau să înfunde cuptorul. Acesta avea capacitatea de 17 tăvi. Se adunau câte 5–6 femei, iar cât timp copturile erau în cuptor, organizau o adevărată șezătoare, unde discutau și împărtășeau experiențe de viață. Era o prietenie sinceră între ele și se ajutau reciproc la nevoie.

— S-a păstrat acel cuptor? Mai coaceți și astăzi în el?
— Mama, care acum are unele probleme de sănătate, mi-a spus mereu să nu dărâm cuptorul. L-am păstrat și l-am renovat puțin. Este ca o zestre de familie, pe care nu am putea să o neglijăm. Coacem în el mai rar, de obicei de Paști și de Crăciun.

— Ce contează cel mai mult în lucrul cu aluatul?
— Sufletul omului contează cel mai mult. Se spune din bătrâni că oamenilor buni le ies copturile frumoase. Aluatul crește mai bine atunci când ești bine dispus. Pentru mine, lucrul cu aluatul este o formă de relaxare și liniște sufletească. Atunci când îl pregătești, este important să ai liniște și bunătate în suflet, iar temperatura din încăpere să fie potrivită. Ingredientele sunt esențiale și trebuie să fie de calitate, deoarece nu poți obține un rezultat frumos fără materia primă adecvată.

— Ce semnifică pentru dumneavoastră sărbătorile pascale?
— Înseamnă, în primul rând, o familie unită în jurul mesei, momente de liniște și bucurie alături de cei dragi. Este perioada în care ne revedem, povestim și simțim că aparținem unii altora. În trecut, aceste sărbători aveau un farmec aparte. În noaptea de Înviere mergeam împreună la biserică pentru a sfinți pasca, iar la întoarcere mama ne întâmpina cu bunătăți scoase din cuptor: babă, sarmale și alte preparate tradiționale.

— Când ați decis să mergeți pe urmele mamei?
— În perioada pandemiei, încurajată de soț și de familie, am început să prepar cozonaci la comandă. Ulterior, am diversificat activitatea, realizând dulciuri și torturi pentru prieteni, iar treptat au apărut și primele comenzi din partea altor persoane. Deocamdată lucrez de acasă, dar îmi doresc ca, pe viitor, această pasiune să devină activitatea mea de bază.

— Cum reușiți să îmbinați profesia de pedagog cu pasiunea pentru arta culinară?
— Sunt profesoară de biologie la Gimnaziul „Andrei Chivriga” din satul Valea Mare, unde activez de 10 ani. Încerc să le reușesc pe toate și mă bucur de fiecare dată când elevii obțin rezultate frumoase. Nu există satisfacție mai mare decât să vezi rodul muncii tale încununat de succes. În același timp, mă bucur și atunci când produsele de patiserie pe care le prepar aduc bucurie celor care le comandă.

— Ce vă motivează să fiți atât de activă în comunitate și în afara ei?
— Se spune că lucrurile frumoase se fac împreună, cu oameni deschiși și cu suflet. Îmi place să interacționez cu oameni de calitate, să ofer și să primesc experiențe. Fiecare experiență acumulată mă ajută să devin, zi de zi, o versiune mai bună a mea.