Mainly clear
29°C
Ungheni, Republica Moldova
Luni, 22 Iunie
 

Valori, memorie și identitate

Municipiul Ungheni a găzduit duminică Forumul Unității Naționale, un eveniment organizat în premieră, care a reunit reprezentanți ai Platformei Reîntregirii Naționale, semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova, foști parlamentari, deputați ai Parlamentului României, veterani ai războiului de pe Nistru și alte personalități publice.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului României și cu un moment de reculegere în memoria victimelor represiunilor staliniste. „Cei care, fără voia lor, au fost urcați în vagoane ca niște vite și deportați în siberii gheață, acolo de unde mulți dintre cei mai buni fii ai acestui neam nu s-au mai întors niciodată. A plecat atunci elita acestui pământ, oameni care erau incomozi regimului sovietic”, a declarat Sorin Huluță-Saftiuc, parohul Bisericii Românești „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca.
În fața participanților au fost rostite mesaje de comemorare și reflecție dedicate victimelor deportărilor staliniste și represiunilor regimului comunist. „Astăzi ne aflăm aici pentru a cinsti memoria înaintașilor noștri și a celor care au avut de suferit în urma regimului de ocupație sovietică. Fac parte din generația care a contribuit la mișcarea de renaștere națională, cea care a readus în prim-plan limba română și alfabetul latin. Suntem datori față de istoria noastră dramatică și față de suferințele îndurate de neamul românesc. De aceea, este necesar să învățăm lecțiile trecutului și să nu le repetăm. Platforma Reîntregirii Naționale își propune să readucă acest spațiu românesc acolo de unde a fost rupt prin forța armelor în anul 1940”, a menționat Alecu Reniță, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova.


Cu un mesaj dedicat memoriei victimelor represiunilor staliniste a venit și Tudor Gavriliuc, secretarul Consiliului municipal Ungheni. „Istoria imperiului sovietic ne-a fost prezentată drept adevăr, deși realitatea a fost cu totul alta. Ni s-a spus că am fost eliberați, însă am fost lipsiți de case, cultură, patrimoniu și de multe dintre valorile noastre naționale. Datoria noastră este să nu uităm niciodată acele pagini negre din istoria neamului nostru, pentru că un popor care nu își cunoaște trecutul riscă să-și piardă reperele”, a subliniat Tudor Gavriliuc.
Despre idealul reîntregirii naționale a vorbit și Daniel Gheorghe, deputat în Parlamentul României. „Este o bucurie să mă aflu astăzi aici, alături de dumneavoastră, pentru a susține aceeași direcție – cea a reîntregirii naționale și a unității românilor de pretutindeni. Acesta trebuie să fie un deziderat comun, deoarece Declarația de Independență din 1991 a reprezentat doar primul pas pe acest drum, un obiectiv care, după 35 de ani, încă așteaptă să fie împlinit”, a afirmat oficialul.
Un mesaj adresat celor care împărtășesc valorile identității românești a transmis și analistul politic Anatol Țăranu, semnatar al Declarației de Independență. „Platforma Reîntregirii Naționale a fost creată pentru a consolida mișcarea unionistă din Republica Moldova, atât în plan civic, cât și politic. Ceea ce facem astăzi nu trebuie să se rezume doar la comemorarea victimelor trecutului. Este un apel la unitate și la apropierea noastră de patria-mamă. În actualul context regional și european, afirmarea solidarității naționale și a apartenenței la spațiul european reprezintă o condiție importantă pentru consolidarea democrației, securității și parcursului european al Republicii Moldova”, a declarat Anatol Țăranu.
La rândul său, Valentin Dolganiuc, semnatar al Declarației de Independență, a menționat că:„Acest forum reprezintă expresia dreptului democratic al românilor de a trăi împreună într-un stat european, liber, prosper și sigur, cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, limbă sau confesiune”.
În cadrul Forumului Unită-ții Naționale au mai luat cuvântul istoricul Ion Negrei, Anatolie Caraman, președintele Asociației Veteranilor Războiului din 1992 „Tiras-Tighina”, precum și Ana Bulgaru și Nina Bajureanu, victime ale deportărilor staliniste.
Programul a fost completat de un moment artistic susținut de grupul de chitariști „UnFolk”, condus de Aliona Leșanu, care a interpretat cântece patriotice dedicate istoriei, tradițiilor și valorilor naționale. În fața publicului a evoluat și cantautorul Vasile-Lupu Cetireanu, care a adus un repertoriu de melodii cu tematică patriotică.