Overcast
21°C
Ungheni, Republica Moldova
Vineri, 10 Iulie
 

Lecția care nu se pune în catalog, dar salvează vieți

Foto: Petru Prepeliță

Cum au învațat peste 200 de copii din Ungheni să aibă o vacanță în siguranță

Vacanța de vară are miros de cireșe, libertate și, mai ales, de apă răcoroasă în zilele toride. Însă, dincolo de entuziasmul celor trei luni de pauză de la școală, pericolele pândesc deseori acolo unde distracția este mai mare. Pentru ca liniștea verii să nu fie umbrită de tragedii, salvatorii și polițiștii din Ungheni au schimbat pentru câteva zile formatul misiunilor și au mers direct în mijlocul copiilor.

Aceștia le-au vorbit despre regulile de siguranță. Până în prezent, angajații Serviciului Prevenție din cadrul Direcției Situații Excepționale (DSE) mun. Ungheni, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Ungheni, au transformat curțile și sălile taberelor de odihnă în adevărate școli ale prevenției.

 

„Vacanță” nu înseamnă pauză de la atenție

Informațiile oferite de Petru Prepeliță, șeful serviciului prevenție din cadrul DSE mun. Ungheni, arată că primele opriri ale caravanei siguranței au fost în taberele cu sejur de zi. Aici peste 200 copii au trecut deja prin aceste instruiri interactive: 40 de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni, 75 de elevi de la Liceul Teoretic „Elada” din satul Măcărești și alți 100 de copii care își petrec timpul la tabăra „Prietenia”, organizată în cadrul Centrului de Tineret Ungheni.

Spre deosebire de orele clasice, unde copiii mai desenează pe ascuns în ultima bancă, aici curiozitatea a fost la cote maxime. Cei mici au învățat nu doar ce să facă atunci când văd o persoană în pericol, ci mai ales cum să nu ajungă ei înșiși în situații critice. Dialogul s-a concentrat pe regulile de comportament în perioada estivală, prevenirea riscurilor și tehnici de prim ajutor pe înțelesul lor. „Scopul nostru nu este să le interzicem copiilor să se bucure de vară, ci să le creștem gradul de informare și să le dezvoltăm un comportament preventiv. Vrem ca ei, dar și părinții lor, să devină mai responsabili. Doar așa putem reduce la zero riscurile și cazurile tragice de înec”, ne explică Petru Prepeliță.

 

ABC-ul siguranței pe apă: Ghid de buzunar pentru copii și părinți

Dincolo de discuțiile din tabere, salvatorii reamintesc câteva reguli de aur care ar trebui afișate virtual pe frigiderul fiecărei familii în acest sezon:

Ne scăldăm doar în locuri special amenajate și supravegheate de salvamari. Râurile cu curenți puternici, iazurile neamenajate sau lacurile adânci trebuie evitate complet;

Copiii trebuie suprave-gheați permanent când sunt în apropierea apei, indiferent că e vorba de malul unui râu sau de o piscină gonflabilă de mică adâncime. Nu-i lăsați singuri pe malurile abrupte sau alunecoase!

Săriturile în apă în locuri cu adâncime necunoscută sunt extrem de periculoase. De asemenea, consumul de alcool (în cazul adulților) sau starea de oboseală accentuată sunt strict incompatibile cu scăldatul;

Orice plimbare cu ambar-cațiuni necesită vestă de salvare pentru fiecare pasager;

Dacă vezi pe cineva în pericol de înec, nu ezita și nu te aventura singur dacă nu ești pregătit: sună imediat la 112.

Caravana prevenției nu se oprește aici. Angajații DSE mun. Ungheni și cei ai IP Ungheni vor vizita taberele de odihnă din raion pe toată perioada de activitate. Pentru că cea mai bună intervenție rămâne, întotdeauna, educația timpurie și prevenția făcută cu zâmbetul pe buze.