Overcast
13°C
Ungheni, Republica Moldova
Vineri, 29 Mai
 

Excelența în educație, premiată la Ungheni

Foto: Direcția Educație Ungheni

Cine sunt câștigătorii trofeului „Elevul Anului”

Direcția Educație Ungheni a premiat vineri, 22 mai 2026, elita școlară a raionului în cadrul etapei finale a prestigiosului concurs raional „Elevul Anului”. Competiția a reunit cei mai sclipitori, implicați și perseverenți tineri din regiune, oferind publicului și juriului prezentări de excepție.
În urma unei selecții riguroase, au fost desemnați marii câștigători ai trofeelor din acest an: Elevul Anului: Maria Sîrbu de la Gimnaziul Todirești, iar Liceanul Anului este Maxim Lazariuc de la LT „Vasile Alecsandri”.

O competiție bazată pe obiectivitate și transparență

Pentru a asigura o evaluare corectă și transparentă, scrie într-un comunicat de presă Direcția Educație Ungheni, concursul s-a desfășurat în strictă conformitate cu regulamentul oficial al ediției 2026. Complexitatea și valoarea fiecărui candidat au fost testate prin trei probe distincte. Prima a fost prezentarea portofoliilor: o etapă care a valorificat armonios atât performanța academică (media școlară, rezultatele la olimpiade și concursuri naționale/internaționale), cât și implicarea civică (activitatea în ONG-uri, asociații și consilii de elevi). Altă probă a fost testul de inteligență, care a fost una contra cronometru, menită să evalueze perspicacitatea, cultura generală și gândirea logică a concurenților. A treia probă a fost cea publică, unde candidații au trecut printr-o rundă intelectuală și au susținut master-class-ul „Pasiunea mea”, fiind evaluați riguros pentru originalitate, logica exprimării și capacitatea de a convinge publicul.
„Într-o competiție, la fel ca în viață, există cei care obțin un loc pe podium și cei care câștigă o experiență valoroasă și o lecție pentru viitor. Orice participare este o etapă de creștere personală, iar simplul fapt că ați ajuns în etapa raională demonstrează potențialul vostru uriaș.”, se arată în mesajul Direcției Educație Ungheni.