A obținut media 10 la toate probele Examenului Național de Bacalaureat, o performanță care încununează ani de muncă și consecvență. Doina Prepeliță, absolventă a Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Ungheni, spune că rezultatul nu a venit peste noapte, ci este rodul perseverenței, al curiozității și al implicării constante. După experiența educațională internațională prin programul FLEX și activități civice și de voluntariat, tânăra se pregătește acum pentru studiile universitare la Budapesta.
Doina, cum ai primit vestea că ai obținut zece pe linie la Bacalaureat? Care a fost primul gând?
În momentul în care am accesat linkul cu testele de bacalaureat, m-au încercat niște emoții de nedescris, iar când am văzut punctajul, primul meu gând a fost că toată munca, orele nedormite și disciplina din ultimii ani au contribuit inevitabil la acest rezultat excepțional. Pentru mine, această performanță reprezintă mai mult decât o medie de 10, este dovada că nu trebuie să îți impui limite și că, atunci când ai încredere în propriile forțe și muncești constant, poți atinge idealurile la care aspiri. Este una dintre cele mai frumoase confirmări ale faptului că perseverența aduce rezultate.
A fost acest rezultat o confirmare firească a muncii depuse în ultimii ani?
Da, consider că acest rezultat este, fără îndoială, o confirmare a efortului pe care l-am depus de-a lungul anilor de liceu. Nu a fost vorba doar despre pregătirea pentru examen, ci despre responsabilitate și dorința permanentă de a mă autodepăși. Am investit mult timp în studiu, în dezvoltarea mea academică, iar notele obținute reprezintă roadele acestei munci. Totodată, este o lecție importantă de care va depinde viitorul meu: succesul nu este întâmplător, ci rezultatul dedicării, al încrederii că fiecare obiectiv poate fi atins prin muncă și determinare.
Care dintre examene ți s-a părut cel mai dificil și cum te-ai pregătit pentru el?
Matematica a fost examenul care mi-a solicitat cel mai mult efort, fiind disciplina de profil; aceasta necesită nu doar cunoștințe teoretice, ci și multă aplicare a cunoștințelor și logică. M-am pregătit prin rezolvarea sistematică a testelor din anii precedenți, aprofundarea subiectelor care îmi semnalau dificultăți și multe, multe caiete cu exerciții, care m-au ajutat să-mi formez viteză de lucru. Am demonstrat interes; în fiecare zi lucram minimum 1-2 ore la matematică.
Ce rol au avut profesorii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” în parcursul tău?
Profesorii au avut un rol esențial în formarea mea academică și personală. Ei nu doar mi-au transmis cunoștințe, ci m-au încurajat să urc cele mai înalte trepte în cadrul parcursului meu de elev, să am încredere în propriile capacități. Sunt recunoscătoare pentru profesionalismul și susținerea pe care le-am primit de-a lungul anilor și sunt nespus de mândră că am reușit să leg adevărate prietenii cu dascălii mei; dumnealor mă apreciază și conferă valoare eforturilor mele.
Ai avut momente de oboseală, presiune sau îndoială înainte de examene? Cum le-ai depășit?
Desigur, au existat momente de oboseală și presiune, mai ales în apropierea examenelor. Le-am depășit concentrându-mă pe obiectivele mele și amintindu-mi motivele pentru care muncesc. Am învățat că fiecare pas înainte contribuie la rezultatul final. Atunci când simțeam că nu mai pot, mă motivam singură; știam că eu sunt responsabilă pentru viitorul meu și că rezultatele mele vor răsplăti eforturile cruciale ale părinților mei, care mi-au fost alături în fiecare secundă.
Pe lângă rezultatele școlare, ai fost implicată și în activități extracurriculare, inclusiv voluntariat și proiecte educaționale. Cum ai reușit să le îmbini cu studiile?
Faptul că, la începutul anului academic 2025-2026, am încununat experiența trăită în Statele Unite ale Americii în calitate de elev de schimb a făcut ca activitatea mea academică să solicite o bună organizare a timpului, prin stabilirea clară a priorităților; de aceea am decis să plasez pe plan primordial performanțele academice. Cu toate acestea, am reușit să mă afirm ca un FLEX Alumni, promovând programul FLEX, m-am implicat în proiecte naționale în scopul democratizării școlilor din Republica Moldova, am reprezentat instituția în cadrul decadei „Prin Memorie și Recunoștință spre un Viitor European”, am susținut inițiativele din cadrul proiectului „Școala Model”. M-am bucurat de un 10 din oficiu la examenul de limba engleză, obținând certificatul Cambridge.
Experiența FLEX, anul petrecut în Statele Unite, ți-a schimbat felul în care privești educația și viitorul tău?
Da, în mod semnificativ. Anul petrecut în Statele Unite mi-a oferit o perspectivă internațională asupra educației și mi-a demonstrat importanța adaptabilității, inițiativei și implicării active a tinerilor. Această experiență m-a încurajat să îmi propun obiective mai îndrăznețe și să privesc oportunitățile globale cu mai multă încredere. În special, experiența de a învăța economie în liceul american m-a determinat să optez pentru o carieră în acest domeniu.
De ce ai ales să-ți continui studiile la Budapesta? Ce te-a convins că e potrivit pentru tine?
Am ales Budapesta deoarece oferă un mediu academic internațional, oportunități excelente de dezvoltare profesională și personală; orașul conectează importante rețele din Europa. În plus, consider că studiile într-un context multicultural mă vor ajuta să-mi extind perspectiva și să acumulez competențe relevante pentru o carieră în Afaceri Internaționale și Economie. Nu pot să nu menționez faptul că Budapesta este orașul meu de suflet; după o vizită în anul 2023, am rămas fascinată și eram ferm convinsă că, într-o bună zi, mă voi întoarce.
Ce domeniu urmează să studiezi și de ce ai ales această direcție?
Voi continua studiile în cadrul facultății de Afaceri Internaționale și Economie. Am ales acest domeniu deoarece mă pasionează economia, relațiile internaționale și modul în care funcționează piețele globale. Simt că mă reprezintă, am capacitățile potrivite să devin un lider al economiei globale și, mai ales, doresc să revin în Republica Moldova după completarea studiilor și să introduc programe opționale de studiere a economiei în sistemul educațional.
Ce emoții ai acum, înainte de plecarea la studii peste hotare? Este mai mult entuziasm sau mai multă responsabilitate?
Simt atât entuziasm, cât și responsabilitate. Entuziasm pentru experiențele și oportunitățile care mă așteaptă, dar și responsabilitate, deoarece sunt conștientă că urmează o nouă etapă care va necesita multă muncă și maturitate. Cred însă că fiecare provocare reprezintă o oportunitate de creștere și sunt absolut pregătită, deoarece experiența internațională din Statele Unite m-a marcat considerabil.
Ce le-ai spune elevilor care vor susține Bacalaureatul anul viitor și își doresc rezultate bune?
Le-aș spune să aibă încredere în propriile forțe și să nu își impună limite. Rezultatele bune nu apar peste noapte, ci sunt dovada muncii constante. Să se concentreze pe propria evoluție și să creadă că pot obține mai mult decât își imaginează. Nu renunțați niciodată; atunci când simți că ai un moment de slăbiciune, privește în spate la parcursul tău și vei înțelege că a renunța nu e o soluție.
Dincolo de note, ce crezi că ar trebui să învețe un tânăr în anii de liceu pentru a fi pregătit de viață?
Dincolo de performanța academică, cred că un tânăr trebuie să învețe să fie responsabil, adaptabil și deschis către noi experiențe. Liceul ar trebui să formeze nu doar elevi buni, ci și oameni capabili să comunice eficient, să lucreze în echipă, să gestioneze provocările și să își asume propriile decizii. Drumul în viață nu e niciodată drept; pe alocuri există urcușuri și coborâșuri, de aceea trebuie să știm cum să ne păstrăm verticalitatea.