Igor Ursu: „Este timp pentru toate. În special, pentru a face bine”

Sunt zile la redacție în care, prin materialele pe care le scriu, întâlnesc oameni care îmi înseninează ziua. Prin ceea ce sunt, prin ceea ce fac, prin altruismul lor și prin felul optimist în care privesc lumea, reușesc să aducă lumină.

Un astfel de om este preotul din satul Cetireni – Igor Ursu. Am spus-o și o mai spun – nu este doar un ghid spiritual pentru comunitatea sa, ci un adevărat exemplu de dăruire și bunătate. Am scris despre faptele lui, la fel și enoriașii, însă ceea ce face el merită să fie cunoscut de cât mai mulți oameni. Prin fiecare gest, prin fiecare act de sprijin, prin fiecare clipă în care își pune comunitatea înaintea sa, el reușește să inspire și să aducă speranță.
Astfel de oameni ca el îți amintesc că jurnalismul nu este doar despre relatat fapte, ci și despre a arăta frumusețea și generozitatea oamenilor obișnuiți care fac lucruri extraordinare.

Pentru Igor Ursu succesul nu se măsoară în cifre, ci în uși deschise

Satul Cetireni e un sat ca multe altele din țara noastră. Investiții sunt, însă nu într-atât de multe ca să afirmi că s-a ajuns la un nivel înalt de dezvoltare. Și totuși, aproape zilnic, cineva primește ajutor, primește atenție. Cel care le deschide ușa oamenilor e parohul bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din localitate – Igor Ursu. Părintele, Igor Ursu, spune că anul 2025 a fost „plin”. Plin de drumuri făcute către cei care au nevoie de ajutor, de telefoane, de oameni care să-l ajute. Nu de odihnă. Pentru el, succesul nu se măsoară în cifre, ci în uși deschise.

De la raftul magazinului, la pragul casei

Unul dintre proiectele mari de la sfârșitul anului 2025 a fost „Masa Bucuriei”, care a început într-un supermarket. Două zile de colectă. Voluntari, cutii simple, fără afișe stridente. Oamenii s-au oprit, au pus ce au putut: ulei, zahăr, făină, paste. Nimeni nu întreabă cine primește. Important e că cineva va primi.
După colectă a urmat munca nevăzută: sortarea, încărcarea, distribuirea. Aproximativ 500 de pachete au ajuns în mai multe sate: Cetireni, municipiul Ungheni, cartierul Dănuțeni, Cioropcani, Stolniceni, Florești. Cinci sute de familii vizitate, una câte una.

Drumul spre cei care au nevoie de sprijin nu e făcut singur

La distribuirea pachetelor nu merge niciodată singur. Alături îi sunt oameni din comunitate: voluntari, vecini, uneori chiar primarul. Unii conduc, alții cară, alții doar deschid porți. Nu există liste oficiale sau contracte. Doar o regulă simplă: cine poate, ajută.

Când intri într-o cameră în care nu ai fost niciodată

Deși merge constant la enoriașii săi, într-o zi, părintele, ne povestește, că a intrat într-o cameră pe care nu o mai văzuse. Până atunci fusese adus mereu „în camera din față”. Un bărbat de 34 de ani, grav bolnav, care folosește scutece, era acolo. „Am ieșit și nu mai puteam vorbi. Îmi curgeau lacrimi. Avea nevoie de ajutor familia. Bărbatul era îngrijit, nu era lăsat la voia întâmplării, însă în astfel de cazuri tot timpul e nevoie de sprijin”, spune el. A ieșit din casă și-a scris un mesaj pe Facebook. Răspunsul a venit rapid. Oameni din sat, din alte localități, din străinătate. Haine, alimente, bani. Ajutor concret. Familia a rămas în tăcere. Uneori, asta e singura reacție posibilă.

Copiii învață binele, nu din manuale

Copiii sunt parte din aproape toate activitățile pe care le face preotul Ursu. Indiferent că e vorba de acțiuni de caritate, activități extracurriculare special gândite pentru ei. Voluntari la colecte. Participanți la săniușuri. Ucenici în bucătărie. Elevii de clasa a șasea și a șaptea au învățat să facă sarmale. Ei au învățat nu doar rețeta, ci și răbdarea. Au stat apoi la masă, au gustat, vorbit. Despre tradiții. Despre familie. Despre ce înseamnă să vezi omul de lângă tine. „Copiii învață binele, nu din manuale, ci prin implicarea lor directă”, afirmă Igor Ursu.

Săniuș, frig și ceai cald

O activitate inedită pe care o organizează deja al doilea an consecutiv parohul este „la săniuș”. „Creăm amintiri. Amintiri frumoase”, ne povestește el. La săniuș vin zeci de copii. Ceai, dulciuri, râsete. Au fost zile cu peste 70 de copii, în ger, într-un sat în care bucuria nu ține cont de temperatură.

Duminica, biserica e plină. Nu pentru că trebuie. Ci pentru că oamenii simt că acolo se întâmplă ceva real. Părintele are patru copii. O familie care îl vede adesea pe fugă. „Este timp pentru toate”, spune. Și pleacă din nou, chemat de o nevoie.
Ce urmează
Nu se oprește aici. Pentru el, activitățile nu se termină odată cu sărbătorile. Urmează Postul Paștelui, iar odată cu el, alte drumuri și alte uși deschise.
În plan sunt noi colecte de produse alimentare, organizate duminică de duminică, după slujbă. Oamenii aduc ce pot, iar pachetele ajung, din nou, la familii cunoscute deja pentru nevoi reale. Fără liste publice. Fără expunere. Doar ajutor.
Vrea să continue activită-țile cu copiii: ateliere de gătit mâncare de post, unde tradiția nu e doar povestită, ci trăită. Copiii frământă, gustă, întreabă. Așa se transmite mai departe o lume care, în multe sate, dispare.
În primăvară, plănuiește organizarea Festivalului de cântări pascale — un eveniment care să adune comunitatea, copiii, profesorii și artiștii locali. Nu pentru spectacol, ci pentru apartenență.
Și, poate cel mai important, spune că va continua să răspundă apelurilor care vin pe neașteptate: un telefon din alt sat, o familie necunoscută, un copil care are nevoie de haine sau încălțăminte. Pentru că, spune el, „nevoia nu se anunță din timp”.