Curiozități despre Paștele Ortodox

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, fiind numită încă din secolul al IV-lea „Sărbătoarea Sărbătorilor și Praznicul Praznicelor” de către Sfântul Grigorie Teologul. Această zi sfântă ascunde, dincolo de slujbele solemne, o serie de curiozități istorice, simboluri profunde și tradiții care au supraviețuit trecerii timpului. În continuare prezentăm câteva dintre ele.

De ce data Paștelui se schimbă în fiecare an?

Spre deosebire de Crăciun, care este o sărbătoare cu dată fixă, Paștele este o sărbătoare cu dată mobilă. Regula după care se calculează a fost stabilită încă din anul 325, la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Astfel, „regula de aur” spune că Paștele Ortodox se serbează mereu în prima duminică după luna plină ce urmează echinocțiului de primăvară.

Totodată, intervine și o condiție istorică, reprezentând o regulă strictă a Bisericii Ortodoxe: Paștele creștin să nu coincidă niciodată cu Paștele evreiesc (Pesah), ci să aibă loc obligatoriu după acesta. Această diferență de calcul, bazată pe calendarul iulian (neîndreptat) în raport cu cel gregorian, explică de ce ortodocșii și catolicii sărbătoresc adesea Învierea la date diferite. O dovadă clară a acestei mobilități sunt chiar datele din această perioadă: dacă anul trecut, în 2025, Paștele Ortodox a fost prăznuit pe 20 aprilie, anul acesta (2026) este sărbătorit pe 12 aprilie, iar anul viitor (2027), Lumina Învierii va fi primită pe 2 mai.

Oul roșu: mai mult decât un simbol al jertfei

Tradiția vopsirii ouălor în roșu este universală în lumea ortodoxă, însă originea ei nu este o simplă invenție populară. Conform Sinaxarului ortodox și scrierilor hagiografice străvechi, Sfânta Maria Magdalena, mergând la Roma să-i vestească Învierea lui Iisus împăratului Tiberiu, i-a oferit acestuia un ou, spunând: „Hristos a Înviat!”.

Tradiția bisericească consemnează că împăratul ar fi râs, replicând că un om poate învia din morți la fel cum un ou alb se poate face roșu – moment în care oul din mâna ei s-a colorat miraculos, dând astfel naștere unuia dintre cele mai puternice simboluri pascale.

Practica spălării feței în dimineața Învierii

O tradiție iubită și păstrată cu sfințenie, consemnată în lucrările marilor etnologi români, precum Simion Florea Marian în studiul său monumental „Sărbătorile la români”, are loc chiar în dimineața de Paști, înainte de micul dejun.

În special în familiile din spațiul moldovenesc, într-un vas cu apă curată (adesea numită „apă neîncepută”) se așază cu grijă un ou roșu, pentru ca membrii familiei să fie rumeni în obraji și sănătoși tot anul, un ou alb, pentru a avea sufletul luminos și curat, dar și o monedă, pentru belșug și prosperitate în casă. Cei mai mici membri ai familiei sunt adesea primii care se spală, trecându-și ouăle peste obraji – un gest plin de duioșie care, conform vechilor credințe populare, marchează cu adevărat începutul bucuriei pascale.

Mielul de Paști: între simbolul divin și efortul producătorilor locali

Tradiția prezenței cărnii de miel pe masa de Paști are rădăcini profunde în creștinism, mielul simbolizându-l pe Mântuitorul Iisus Hristos – jertfa supremă pentru iertarea păcatelor, așa cum este menționat în textul biblic (Ioan 1:29: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”), dar și bucuria noilor începuturi odată cu încheierea Postului Mare. Pentru ca acest simbol al purității să ajungă pe mesele noastre de sărbătoare, efortul stă în mare parte pe umerii producătorilor locali.

În raionul Ungheni, conform datelor Biroului Național de Statistică, se indică un efectiv de aproximativ 18.000 de ovine, gestionat atât de micii gospodari, cât și de fermieri. Un exemplu recent de modernizare a acestei îndeletniciri este crearea clusterului „Stâna de Vest”, o inițiativă care a reunit 12 membri fondatori din Ungheni și Fălești, demonstrând că oieritul local reușește nu doar să mențină vie o tradiție, ci și să facă pași spre asociere și sustenabilitate economică.

Misterul Focului Haric

Unul dintre cele mai mari miracole ale Ortodoxiei, care captează atenția întregii lumi an de an, este coborârea Sfintei Lumini la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Mare. Conform protocoalelor stricte documentate de Patriarhia Ierusalimului și atestate de autoritățile laice, Patriarhul intră în Sfântul Mormânt doar după ce este percheziționat riguros pentru a se garanta că nu are asupra sa nicio sursă de foc.

Mai mult, cronicile bisericești și zecile de mii de mărturii ale pelerinilor confirmă an de an că, în primele minute după ce se aprinde miraculos, acest foc nu arde pielea și nu pârlește părul. Mai apoi, prin eforturile Bisericii și ale autorităților, această Sfântă Lumină ajunge cu avionul și în Republica Moldova. De aici, este distribuită în fiecare parohie – inclusiv la bisericile din Ungheni – pentru a fi dusă în casele oamenilor la slujba de Înviere.

Paștele Blajinilor: legătura dintre cei vii și cei adormiți

La o săptămână după Înviere, creștinii ortodocși din spațiul nostru (în special în Republica Moldova și în anumite zone din România) sărbătoresc Paștele Blajinilor (sau Prohoadele). Așa cum subliniază etnologii reputați, precum Ion Ghinoiu în lucrările sale dedicate spiritualității românești, aceasta nu este o sărbătoare cu origini strict canonice, ci mai degrabă o veche tradiție populară precreștină, asimilată și creștinată armonios de Biserică.

O particularitate a acestei sărbători este și data celebrării: deși calendarul tradițional și rânduielile monahale o fixează în ziua de luni, imediat după Duminica Sfântului Toma, în multe localități ea se prăznuiește duminica. Această diferență a apărut treptat, din motive practice și pastorale, permițând familiilor răspândite prin țară sau aflate peste hotare să se reunească mai ușor în zilele de odihnă, devenind astfel o cutumă acceptată local.