Partly cloudy
21°C
Ungheni, Republica Moldova
Vineri, 22 Mai
 

Înmatricularea vehiculelor neconforme tehnic va fi suspendată

Înmatricularea automobilelor care nu corespund cerințelor tehnice va fi suspendată temporar. Potrivit unui proiect aprobat de Guvern, măsura vizează vehiculele cu inspecția tehnică expirată sau cu defecțiuni majore ori periculoase constatate în trafic sau la control. În cazul constatării deficiențelor periculoase, autovehiculul va fi remorcat, transmite IPN.

Proiectul prevede că autovehiculele nu vor mai putea circula până la remedierea deficiențelor, însă înmatricularea nu va fi anulată. Proprietarii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a efectua reparațiile și o nouă inspecție tehnică, după care măsura va fi ridicată.

Suspendarea înmatriculării va fi fixată automat în Registrul de stat al vehiculelor, pe baza datelor transmise prin sistemele informaționale ale autorităților competente.

Autoritățile precizează că, în prezent, nu există un mecanism clar care să împiedice circulația vehiculelor neconforme, iar noile reguli urmăresc creșterea siguranței rutiere și alinierea la standardele Uniunii Europene.