Aspecte despre evoluția muzeală din Ținutul Pruto-Nistrean

Sursa: turism.ungheni.md

„Muzeele sunt instituțiile cele mai demne de încredere în furnizarea istoriei și memoriei” (David Lowental)

Istoria muzeelor începe în Grecia Antică cu ideea de spații dedicate artelor și științei cum ar fi mouseion-ul de la Biblioteca din Alexandria. De-a lungul secolelor, acestea au evoluat de la colecții private ale unor familii bogate la instituții publice, ajungând la forma modernă a muzeelor de istorie, artă și știință pe care le cunoaștem astăzi. Primul muzeu public din lume deschis în 1683, a fost Ashmolean Museum din Oxford.

Pentru orice localitate, muzeul în ansamblu nu poate fi decât expresia virtuților ei spirituale. Începând cu epoca modernă în Basarabia principala formă de tezaurizare a bunurilor de patrimoniu a fost (dacă le putem numi), muzeele. Însă aflată într-o poziție marginală – adică la frontieră- Basarabia nu a fost favorizată de programe muzeale de anvergură, doar inițiativele private ori cele asociative avansând proiecte de acest fel. Așa că primul muzeu public funcționează din 1889 – tutelat de Zemstva gubernială. Comparativ în apropiata vecinătate astfel de instituții au apărut: la Budapeste (1802), Sibiu (1817), Iași și București (1834) ș.a.
În ciuda unor greutăți (obiective și subiective) la sfârșitul anului 1918 în Basarabia erau înregistrate câteva muzee publice: Muzeul Agricol al Zemstvei (ulterior Muzeul de Zoologie), Muzeul de industrie casnică, Muzeul Bisericesc – toate în Chișinău.
De asemenea la Soroca – Muzeul Sorocii (1907), la Bender – Muzeul Zemstvei din Bender (1914). Merită a fi consemnat faptul că la sf. sec. XIX-lea sunt înregistrate în Basarabia și muzee școlare cu reproduceri – colecții de studiu alcătuite din copii ale operelor artiști ai timpului.
O sporire apreciabilă a numărului de muzee are loc în perioada interbelică, începând cu anul 1918 odată cu crearea statutului unitar român. În România apar noi muzee, se atribuie titluri noi, ce pun în drepturi denumirile tradiționale ale locului. Un rol important în organizarea și dezvoltarea muzeelor în această perioadă l-a avut promulgarea „Legii pentru organizarea bibliotecilor și muzeelor publice” din 14 aprilie 1932. Legea respectivă determina muzeele din tot cuprinsul țării, intrau sub controlul direct al statului român. Muzeul de importanță națională, rămânea în continuare Muzeul Zemstvei – muzeu de științele naturii, din 1937 Muzeul Regional de Istorie Naturală din Chișinău, din 1939 este înființată prima Pinacotecă (galerie de artă) în Chișinău (holul Primăriei de azi). „Ștefan Ciobanu menționa în 1926 că, din instituțiile culturale ale Chișinăului merită să fie amintit Muzeul Național cu o secție bogată de științe ale naturii, Muzeul de Arheologie bisericească (E. Ploșniță, Muzeul și publicul, pag. 24, 2015).
Tezele noii muzeografii promovate de Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti (recent la Cornova, Ungheni, i s-a dezvelit un bust) și mai ales Nicolae Iorga au dezvoltat diversitatea muzeală în Basarabia românească. Iar legile (1919, 1932) privind monumentele istorice și cea a muzeelor, bibliotecilor publice i-au conferit mai multă relevanță. Din păcate, istoria convulsivă și contrară intereselor naționale (1944) a întrerupt un proces evolutiv spre modernizare, instaurând un sistem străin pentru instituțiile respective. Le-a cerut acestor instituții subordonare totală, le-a angajat politic, le-a transformat în instrumente ideologice supuse propagandei de tip sovietic.
Rigori noi – lupta de clasă, dușmanii socialismului, omul de tip nou, colectivismul și stahanovismul, patria sovietică și nu cea națională, realismul socialist etc. – au impregnat și muzeele din ținutul Pruto-Nistrean.
În această ordine de idei, este necesar de menționat că prin Hotărârea nr. 736 din 01 august 1945 a Consiliului de Comisari ai Poporului se intenționa deschiderea primului muzeu sovietic memorial consacrat lui Ivan Zaikin. Muzeul urma să fie deschis la casa în care locuia acesta. La sfârșitul anului respectiv, conform unor date, în republică funcționau 3 muzee și o expoziție de trofee de război.
În perioada 1945-1991, perioada dominației regimului comunist, are loc o creștere considerabilă a instituțiilor muzeistice publice și obștești. Dispar muzeele private și este creată rețeaua muzeelor cu un număr de 79 de instituții la finele anului 1991. Fiecare centru raional, foarte multe localități rurale dispuneau de muzee. „În timp se constată următorul tablou muzeistic: la Chișinău funcționau 11 muzee, la Bălți – 2 muzee, la Soroca – 2 muzee, la Bender și Tiraspol câte 4 muzee în fiecare, iar la Ungheni, Dubăsari, Cahul și Râbnița câte un muzeu”. (E. Ploșniță, Muzeul și publicul, pag. 34, 2015).
Majoritatea dintre ele aveau un caracter mixt, cu colecții de istorie, artă, etnografie și științele naturii, purtând una și aceeași denumire – muzee de studiere a ținutului natal. Multe din muzeele existente au devenit pe parcurs, centre de activitate politică, sub conducerea organelor de partid promovând istoria, politica internă și externă a Statului Sovietic și PCUS.
Istoria primului muzeu în Ungheni începe cu anul 1967, anul aniversar (50 de ani) al așa-numitei Revoluții (din Octombrie, 25) de la Petrograd. Ideea, vine în urmă publicării unui articol în ziarul local „Octombrie” (30 ianuarie, 1965) „Orașul are nevoie de muzeu”, semnat de învățătorul de istorie de la Școala Medie Petrești, M. Ignat. „Peste mai bine de o lună, propunerea făcută de M. Ignat a fost susținută în presă, de A. Gemis, directorul Casei de pioneri din Ungheni și de P. Praciuc, ofițer în rezervă” (Pyretus, II, 2006, pag. 160). Din nefericire la acel timp biserica „Aleksandr Nevski” din Ungheni, a fost transformată într-o sală de sport, în pofida indignării enoriașilor. Pe făgașul campaniei de fondare a unui muzeu: în urma demersului secției de cultură raionale Ungheni, Comitetul Executiv raional Ungheni prin hotărârea de la 13 iunie 1967 (procesul verbal nr. 11) transmite biserica „Al. Nevski” pentru crearea unui muzeu de istorie și cercetare a ținutului natal. (Adeverința de arhivă N. 97, 26.04.2004).
Deja la 02 iulie aici a fost inaugurată prima expoziție, la care a participat numeros public. Ca urmare, obiectele și materialele colectate purtau vădit amprenta timpului (o ideologie sovieto-militară).
E de menționat, că celor dintâi angajați le-a revenit o sarcină deosebit de dificilă pentru completarea în scurt timp, patrimoniului muzeului, cât și organizarea de noi expoziții muzeale. În perioada de timp respectivă, vom aminti cu recunoștință despre primul director al instituției, Nicolae Costriba, ceramist și un deosebit entuziast al culturii locale. Din 1968, funcția respectivă a fost ocupată de Petru Bulicanu, profesor de istorie și cercetător al ținutului natal. Doamna profesoară de istorie, Lucia Gurdiș, a depus eforturi pentru crearea unei infrastructuri adecvate imobilului muzeistic. Din 1975, devine director Gheorghe Negru, specialist în domeniul muzeografic și cel mai longeviv director (1975-1990).
După retrocedarea bisericii „Al. Nevski”, în 1988, enoriașilor, printr-o dispoziție specială, muzeul a fost dislocat în incinta Palatului de Cultură Ungheni. Înțelegând că un muzeu nu poate exista doar de dragul existenței, începând cu anul 1990, echipa instituției în frunte cu noul director, Vasile Iucal, a demarat o campanie insistentă de restructurare academică a patrimoniului muzeistic. A fost creată o diversitate: arheologică, istorică, etnografică și socială. Au fost puse bazele de cercetare, restaurare, se emite revista-buletin „Pyretus” și multiple broșuri, ce reflectă activitatea muzeografică.
Muzeografia R. Moldova este ocrotită de o Lege a muzeelor, adoptată în decembrie 2002. În ciuda unor succese, muzeele din R. Moldova evoluează lent, într-o societate unde consumerismul e în prim-plan. Urmează stimularea nivelului de cultură, atracții economice, informării fizice și digitale ce ține de domeniul muzeal.
Un rol important în dezvoltarea muzeografiei moldovenești îl are și Asociația cultural-științifică „Museion”, înființată în 2000. Această asociație, în colaborare cu diverse instituții muzeale și cu sprijinul unor fundații internaționale au reușit să organizeze diverse activități muzeale și să identifice noi metode de atragere a publicului.
Ideea transformării muzeelor reprezentative din destinațiile turistice în centre de informare a vizitatorilor, a fost aplicată în multe țări din Europa de Est (Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria ș.a.). În R. Moldova, această practică a fost promovată de Asociația de Dezvoltare a Turismului, care a atras fonduri pentru mai mult de 30 muzee. Devenind în așa mod mai atractive, inclusiv și Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni (calea turistică a ceramicii), 2025.
Centrul muzeistic al R. Moldova continuă să fie orașul Chișinău – capitala republicii, unde sunt concentrate cele mai multe muzee din spațiul Pruto-Nistrean. Pe planul reprezentării externe, muzeele noastre, în fondurile cărora se păstrează peste 700 000 de bunuri culturale, au reușit să organizeze diverse expoziții tematice în România, Ucraina ș.a. La expoziția de Troițe de la Iași (2025) a fost prezent și Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni prin Troițele seculare din ținut, care au trezit publicului un interes deosebit. Muzeul este făclia vie a memoriei! Să-l vizităm!