Începând cu 24 iunie 2026, intră în vigoare noile prevederi ale Legii nr.278/2007 privind controlul tutunului, care extind și clarifică spațiile și locurile unde fumatul este interzis. Pentru a sprijini implementarea noilor reguli, publicăm semnele oficiale de interzicere a fumatului, inclusiv a produselor cu nicotină, care pot fi afișate în instituții, companii, spații comerciale, blocuri locative și alte locuri publice prevăzute de lege.
Toate versiunile semnelor pot fi descărcate gratuit la acest link: Semnul Unic de Interzicere a Fumatului – model oficial aprobat prin Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului, în limba română și rusă și în diferite formate (JPG, Vector, precum și în formatul Word unde poate fi inserat text) astfel încât să poată fi utilizate și tipărite cu ușurință de către instituții publice, agenți economici, organizații și cetățeni interesați.
Semnele respectă modelul prevăzut de Anexa și art.26 și 27 din Legea nr.278/2007 și contribuie la informarea populației și la respectarea noilor cerințe legale. Aceste reglementări nu au fost introduse arbitrar în legislație, ci reflectă obligația statului de a proteja sănătatea populației și de a asigura un mediu sigur și sănătos pentru toți cetățenii. În mod special, acestea urmăresc protejarea copiilor, persoanelor vârstnice și a altor grupuri vulnerabile de efectele nocive ale expunerii involuntare la fumul de tutun și la aerosolii produși de țigaretele electronice și alte produse cu nicotină.
Prin extinderea și clarificarea interdicțiilor de fumat, legea contribuie la eliminarea expunerii la emisii toxice în spațiile publice închise și semiînchise, la locurile de muncă, precum și în numeroase spații publice deschise frecventate de populație, în special de copii și vârstnici.






