An de an, sute de tineri din Republica Moldova aleg să își urmeze studiile superioare peste Prut, unde demonstrează o dedicare academică excepțională. În ciuda distanței, a provocărilor de adaptare și a rigorilor universitare, mulți dintre ei reușesc nu doar să absolve cu brio, ci să devină lideri ai generațiilor lor.
Am discutat cu Anastasia Perdeleanu și Evelin Rotaru, doi tineri din Ungheni care au devenit șefi de promoție în cadrul unor universități de prestigiu din România, pentru a afla ce se ascunde în spatele acestei performanțe și ce planuri de viitor au.

Anastasia Perdeleanu
Anastasia a absolvit specializarea Studii de Securitate, la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, din cadrul Universității din Oradea.
Despre absolvire și titlul de șefă de promoție
Tânăra a declarat că absolvirea a fost evenimentul pe care l-a așteptat încă de la începutul anului III, adăugând că, având prieteni care absolviseră înaintea ei, știa deja cât de special este acel moment. „Abia așteptam să trăiesc și eu emoția de a-mi auzi numele strigat de pe scenă. Titlul de șef de promoție a venit pe parcurs; îl intuiam într-un fel, dar nu l-am luat prea tare în considerare până când a trebuit să mă așez și să formulez un text de mulțumire pentru acești ani”, subliniază Anastasia. A fost un moment plin de emoție, mai ales pentru că au venit de acasă, din Moldova, mama și Valeria. Am simțit și mândria pe care o poartă tata în suflet, chiar dacă nu a putut să fie fizic acolo, și țin să le mulțumesc pe această cale și prietenilor adunați an după an care au ținut să fie acolo pentru mine. În fața lor mă înclin cu toată recunoștința”, menționează absolventa.
Provocările anilor de facultate
Referindu-se la perioada studenției, Anastasia a menționat că anii de facultate au fost frumoși și că programul poate fi parcurs cu brio atât timp cât studenții răspund cerințelor academice și manifestă un interes real pentru agenda mondială. Aceasta a explicat că o provocare constantă pentru generația ei a fost efortul de a rămâne permanent informați din surse veridice și de a pătrunde în esența evenimentelor globale. „Am prins în anul I febra conflictului din Ucraina, apoi tensiunile din Orientul Mijlociu, și de atunci tot navigăm printre dileme internaționale. Mă consider norocoasă că i-am avut pe profesori alături, gata să ne ghideze ca să nu ne pierdem printre titluri și narațiuni”, precizează tânăra.
Biletul de întoarcere acasă
„Mai presus de toate, cred că îmi revine o responsabilitate: să mă întorc acasă. Moldova are nevoie de noi, tinerii ei specialiști, ca să construim împreună o bază solidă, o țară europeană ca realitate vie, punând în practică tot ce am învățat aici”, punctează Anastasia.
Tânăra a menționat că își dorește să continue să învețe, deoarece simte nevoia de aprofundare în domeniul pe care l-a ales. Aceasta a adăugat că, în perioada următoare, viitorul îi rezervă un stagiu în cadrul unei instituții publice din Republica Moldova și că așteaptă cu interes să descopere această oportunitate.

Evelin Rotaru
Evelin a fost desemnat șef de promoție în cadrul programului de licență Studii Europene de la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
O dublă performanță academică
Potrivit tânărului, această distincție vine ca o recunoaștere directă a muncii, seriozității și perseverenței sale din anii de facultate. El a subliniat că titlul de șef de promoție reprezintă o onoare care nu doar că îl responsabilizează, dar îl și determină să continue pe drumul dezvoltării și al excelenței academice. „Absolvirea reprezintă pentru mine finalizarea unei etape extrem de importante din viață, o etapă în care am acumulat cunoștințe, experiențe și am evoluat atât profesional, cât și personal. Este momentul în care pot privi în urmă cu satisfacție la tot efortul depus și la toate obiectivele atinse”, menționează Evelin.
Absolventul a subliniat că această reușită îi aduce o emoție suplimentară, dat fiind faptul că a mai deținut o astfel de distincție, fiind desemnat șef de promoție și la absolvirea liceului. „Faptul că am reușit să obțin același rezultat și la una dintre cele mai prestigioase universități din România îmi confirmă că munca, disciplina și perseverența dau rezultate pe termen lung”.
Anii de facultate la Cluj
Evelin a explicat că anii de facultate au reprezentat o perioadă de dezvoltare continuă pe plan academic și personal. Cu toate că era deja familiarizat cu ritmul vieții de student la Cluj, absolventul a recunoscut că facultatea a adus provocări: un volum masiv de informații, examene și proiecte complexe care au impus o disciplină riguroasă. El a adăugat că au existat momente dificile în care a fost nevoit să își gestioneze eficient timpul și să facă sacrificii pentru a-și atinge obiectivele. „Venind din Republica Moldova, au existat momente în care am simțit că pot mai mult decât credeau unii dintre profesorii mei. Poate că nu întotdeauna am fost privit prin prisma întregului meu potențial, însă acest lucru m-a motivat și mai mult să demonstrez ce pot realiza”, menționează tânărul.
Despărțirea de facultate
Evelin a mărturisit că despărțirea de facultate vine cu sentimente amestecate, oscilând între satisfacția finalizării unui parcurs important și nostalgia legată de conexiunile umane importante acumulate în acești ani. „Există și un sentiment de nostalgie, deoarece în acești ani am construit relații valoroase, am trăit experiențe memorabile și am petrecut mult timp într-un mediu care a contribuit semnificativ la formarea mea. Consider însă că fiecare final reprezintă și un nou început, iar această schimbare trebuie privită cu optimism”, punctează absolventul.
O altă ungheneancă desemnată șefă de promoție este Olivia Budeanu. Tânăra a absolvit programul de masterat în Resurse Umane la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Violeta Gorincioi, studentă stagiară