Overcast
23°C
Ungheni, Republica Moldova
Marți, 7 Iulie
 

Apă mai scumpă pentru consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia

Foto cu caracter ilustrativ/ pixabay

Consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia vor plăti mai mult pentru alimentarea cu apă. În același timp, la Ungheni și Drochia vor crește și prețurile pentru canalizare și epurarea apelor uzate. Noile tarife au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.

La Ungheni, consumatorii casnici vor achita 25,17 lei pentru un metru cub de apă, față de 23,54 lei în prezent. Pentru serviciile de canalizare și epurare a apelor uzate, tariful va crește de la 14,71 la 14,84 lei pe metru cub. În cazul consumatorilor noncasnici, tariful pentru canalizare rămâne neschimbat – 16,32 lei pe metru cub.

La Cantemir, prețul pentru un metru cub de apă destinat consumatorilor casnici va fi de 24,58 lei, comparativ cu 24 de lei în prezent. Pentru consumatorii noncasnici, acesta rămâne la nivelul actual de 37,51 lei. Tariful pentru canalizare nu se modifică pentru populație și va rămâne de 20 de lei pe metru cub, iar pentru consumatorii noncasnici va scădea de la 48,53 la 42,80 lei.

Totodată, la Drochia, consumatorii casnici vor plăti 25,62 lei pentru un metru cub de apă, față de 22,96 lei în prezent. Pentru consumatorii noncasnici, tariful se menține la 39,44 lei. Totodată, serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate se va scumpi de la 25,15 la 29,04 lei pe metru cub.

Noile tarife vor intra în vigoare odată cu publicarea hotărârilor ANRE în Monitorul Oficial.