Nostalgie, dor și amintiri

Uneori ni se face dor de oameni, de locuri pe care le-am lăsat în urmă, de întâmplări care ne-au bucurat existența în cel mai frumos fel. Dorul și nostalgia se leagă de sufletul nostru odată cu trecerea timpului și nu țin cont nici de regrete, nici de încercarea noastră de a merge mai departe.

Mânați de grijile cotidiene, adesea nici nu observăm cum timpul curge neîncetat, fără zgomot, fără avertismente, până când ne dăm seama că a mai trecut o zi, un an sau chiar un deceniu. Alteori, ni se face dor tocmai de ceea ce cândva ni se părea monoton și lipsit de culoare – de o realitate devenită între timp amintire. Tot ceea ce am trăit rămâne parte din noi, iar de fiecare dată când privim înapoi, dorul devine și mai puternic.
Uneori nu ne este dor doar de copilărie, ci de felul în care viața părea mai simplă și lipsită de griji, de serile lungi, de casele care ni se păreau mari și primitoare, de bunici, de părinți și de prezența lor care făcea lumea să pară mai sigură. Și poate că, uneori, nu ne lipsesc doar anii aceia, ci și omul care eram atunci.
Sunt veri care nu se uită niciodată: alergam pe ulițele înguste ale satului, ce ni se păreau cât întreg universul. Ni se face dor de râsetele și zbenguiala noastră până târziu, de mirosul pământului liniștit după ploaie. Ne este dor de zilele în care copilăria mirosea a fân și a corovatic la Duminica Mare, a pâine caldă și a bucate pregătite de mamele noastre. Atunci nu bănuiam că, mai târziu, vom trăi din amintiri pe care le vom căuta toată viața. Poate că nu aveam prea multe, dar aveam timp, simplitate și clipe care au rămas pentru totdeauna în suflet.
Un alt dor nestins este dorul de oamenii pe care nu-i mai putem îmbrățișa și pe care îi putem păstra doar în amintire, pentru ceea ce au însemnat pentru noi.
Alteori ni se face dor chiar de noi – mai tineri, mai veseli, mai inocenți, mai plini de speranță. Recent, o fotografie de grup din anii studenției m-a făcut să amân toate celelalte treburi pentru a-mi revedea fostele colege de la instituția de învățământ unde am studiat. Am privit îndelung fotografia și am încercat să reconstitui acele vremuri, să-mi amintesc fiecare vorbă, fiecare surâs și fiecare zi petrecută împreună.
Nu pot uita verile în care munceam în detașamentul studențesc pentru a câștiga bani pentru o haină sau pentru o carte. Nu ne plângeam atunci când deșteptarea venea odată cu zorii, iar noi plecam la cules de tutun. Serile erau pline de farmecul tinereții: după o zi de muncă, întindeam hore și dansam până târziu.
Uneori ni se face dor de frumos, de bunătate și de vorbele care să ne încălzească sufletul atunci când inima este îndurerată. Așa suntem noi, oamenii. Trăim cu doruri, le visăm, le iubim, iar mai târziu le înlocuim cu altele.
Cântărețul de muzică populară Fuego spunea într-o postare pe rețelele de socializare:
”Fiecare zi e o luptă, una frumoasă, cu amintirile noastre, cu treceri sau plecări, cu toate privirile de care ne e dor, cu toate satisfacțiile sau tristețile! Trecerea timpului nu trebuie privit cu nostalgie. Orice moment trecut are sensul lui și toate aceste amintiri ne compun sufletul! Chiar și lacrimile fac asta! Poate că mai important este să nu treacă în van și să nu lăsăm pe mâine ce putem face azi, pentru că la un timp dat, acest mâine va fi prea târziu pentru ceva sau cineva!”.